Ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a participat astăzi, 11 martie 2013, cea de-a şaptea reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Conform textului acestui comunicat, evenimentul, co-prezidat de România şi Franţa, şi organizat cu sprijinul preşedinţiei irlandeză a UE, a avut loc cu ocazia Consiliului Afacerilor Externe al UE. La reuniune au participat miniştri de Externe, secretari de stat şi reprezentanţi permanenţi din statele membre ale UE, Comisarul European pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, Štefan Füle, precum şi Secretarul general adjunct al Serviciului european pentru acţiune externă, Helga Schmid.
Tot în cadrul acestei reuniuni au fost abordate subiecte ce ţin de situaţia politică din Republica Moldova, precum şi evoluţia pozitivă a dialogului cu Uniunea Europeană, exemplificat prin viteza şi calitatea înaltă a procesului de negociere a Acordului de Asociere RM-UE, crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA), precum şi îndeplinirea Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize (PALV).
Oficialii europeni au exprimat mesaje puternice de sprijin continuu pentru parcursul european al Moldovei, fiind înalt apreciate eforturile şi angajamentul autorităţilor de la Chişinău, şi progresele înregistrate în ultimii ani de guvernare. Totodată, partenerii europeni sunt de părere că situaţia politică creată în urma demiterii Guvernului poate fi soluţionată într-un mod benefic pentru populaţia ţarii, evitând alegerile anticipate, dar pentru aceasta, forţele politice de la guvernare trebuie să-şi combine eforturile şi să plaseze interesele naţionale şi perspectiva europeană mai presus decât interesele de moment. Astfel, oficialii precizează că UE va asista Moldova în depăşirea crizei politice, cu menţiunea că soluţia se află în mâinile politicienilor de la Chişinău, care au de asigurat implementarea până la capăt a reformelor lansate pentru a nu periclita realizările înregistrate.
Referitor la Acordul de Asociere, inclusiv partea care ţine de DCFTA, oficialii europeni sunt siguri că nu există impedimente pentru finalizarea negocierilor acestui Acord în timpul cel mai apropiat. Acest lucru va permite trecerea la următoarea etapă de parafare a Acordului de Asociere. Totodată, a fost subliniat progresul în vederea îndeplinirii condiţionalităţilor PALV pentru obţinerea regimului liberalizat de vize pentru cetăţenii moldoveni.
De asemenea, oficialii europeni au menţionat că cursul pro-reformă al autorităţilor de la Chişinău va permite UE să ateste acest progres în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie curent, se mai spune în același comunicat de presă.
Informaţii suplimentare: Grupul pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova este o platformă ministerială informală, lansată în anul 2010, cu participarea miniştrilor de Externe din mai multe state membre ale UE, în cadrul căreia se efectuează un schimb de opinii şi idei privind avansarea relaţiilor UE cu Republica Moldova.