Agenția de presă Interlic informează că, astăzi, 18 martie 2013, a fost semnat un Acord de colaborare între Agenţia Suedeză de Dezvoltare a Cooperării Internaţionale (Sida) şi Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova (BNS). Astfel, SIDA va aloca un grant în sumă de 21 milioane 261 mii Coroane suedeze, echivalent a cca 40 mil lei pentru îmbunătățirea evidenței statistice în Republica Moldova.
Conform textului acestui document, Republica Moldova va primi suport financiar nerambursabil pentru implementarea proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale în a produce statistici conforme standardelor Uniunii Europene şi celor internaţionale”.
Acordul a fost semnat de Ingrid Tersman, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Suediei în Republica Moldova, şi Lucia Spoială, director general al Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova.
În conformitate cu prevederile acordului Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova va colabora cu Biroul Central de Statistică al Suediei în vederea implementării obiectivelor proiectului. Domeniile statistice care vor beneficia de asistenţă tehnică din partea colegilor din Suedia sunt: conturile naţionale şi sinteze macroeconomice, infrastructura statistică, statistica comerţului exterior; eşantionarea şi inferenţa statistică.
Potrivit Biroului Național de Statistică, citat de Interlic, perioada de desfăşurare a proiectului este de 4 ani.