Comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate, Stefan Fule, a declarat că Acordul de asociere dintre Rep. Moldova și Uniunea Europeană ar putea fi semnat la toamnă în cadrul Summitului „Parteneriatului Estic” de la Vilnius. În opinia oficialului european, pentru a se atinge acest scop este necesară finalizarea textului Acordului.
„Sperăm ca textul final să fie coordonat în următoarele două-trei luni. Dacă reuşim acest lucru, atunci vom fi capabili să pregătim textul pentru parafare aşa cum a fost prevăzut. Aceasta va pecetlui înţelegerea noastră comună a obiectivelor şi esenţei Acordului de Asociere şi va reprezenta o realizare istorică pentru cetăţenii Rep. Moldova, precum şi pentru cetăţenii europeni pe măsură ce acordul reprezintă un prim pas important spre asocierea politică şi integrarea economică dintre UE şi Rep. Moldova”, a declarat Fule într-un interviu pentru portalul Moldova.org.
În plus, comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate a lăsat să se înţeleagă că Acordul de asociere nu va fi semnat la Vilnius, pentru că „semnarea documentului necesită pregătire tehnică suplimentară, care, evident, va lua timp”.
Fule a mai adăugat că „recenta demisie a Guvernului nu a influenţat în niciun fel dialogul dintre Rep. Moldova şi Uniunea Europeană”, iar agenda bilaterală rămâne a fi în continuare încărcată.
„Acţiunile noastre din ultimele patru săptămîni sunt o dovadă amplă în acest sens. De exemplu, am cooperat activ cu autorităţile din Republica Moldova pentru a evalua statutul implementării celei de-a doua faze a planului de acţiuni ce ţine de liberalizarea regimului de vize. În câteva săptămâni, vom organiza la Chişinău dialogul cu privire la Drepturile Omului. Consiliului de Cooperare UE-Rep. Moldova se va întruni la Luxembourg la finele lunii iunie”, a declarat oficialul european pentru Moldova.org.