O să parafrazez puțin și o să transform jocul de copii într-un joc pentru adulți:
” – Țară, țară, vrem elită politică! – N-avem! – Atunci trebuie să găsim! – De unde?”
Și uite așa s-a terminat jocul înainte să se înceapă.
În cazul nostru chiar dacă nu am avut de unde, dar pentru că tare, tare ne-am dorit ne-am pricopsit cu pseudo-reprezentanți la guvernare. Spun pseudo- pentru că s-au reprezentat doar pe ei și au uitat de interesele celor care i-au cocoțat acolo sus. Ei mimează o luptă pentru interesele cetățenilor, noi mimăm că suntem cetățeni. Și tot așa.
Mă întreba cineva zilele trecute: ”Ce crezi despre ultimul episod din viața politică de la Chișinău? Ce va păți Ghimpu?”
Primul răspuns pe care l-am dat a fost acesta: ”Sunt niște idioți cu toții. Iar Ghimpu o să piardă mult.”
Întrebarea mi-a fost pusă în mod repetat de vineri încoace și nu pot să ofer un singur răspuns, acela că ar fi idioți toți politicienii, pentru că oricât de mult m-aș amăgi, vina este a noastră, a tuturor. Știu că generalizez, dar se poate autoexclude cineva din aceasta vină? Nu cred. Stăm ca roboții în fața monitoarelor și vedem doar ceea ce vor ei să vedem. Mai facem zarvă când simțim că nu ne mai ajunge aer. Dar puțin, nu mult, cât să mai tragem o gură de oxigen pe care-l distribuim în porții mici, astfel încât creierul să nu moară de tot. E nevoie de ”creier”, mai ales la alegeri. Votatul cu inima nici el nu mai e la modă. După alegeri coma e din nou inclusă în rețetele politice.
Chiar nu știu ce să spun despre Mihai Ghimpu, deși acest editorial trebuia să fie exclusiv despre el. Și chiar a fost la început. Probabil, problema e că prin părțile noastre mai toți politicienii seamănă între ei și nu se mai poate face o distincție prea mare. Toți liderii politici (treacă de la mine fără ghilimele cuvântul lider) au cam dat cu oiștea în gard și nu de azi, nu de ieri, dar chiar din aprilie 2009 și continuă să repete aceleași erori, și calcă pe aceleași greble. Ce să-i faci? Stat agrar, instrumente de lucru depășite, deci nu e de mirare că doar peste greble dăm.
Ei ne spun că asta înseamnă tactică, strategie pe termen lung, investiție în viitor. Oare? Eu o numesc lipsă de consecvență în acțiuni, prioritizare greșită, gândire pe termen scurt, paranoia, lașitate, lipsă de inițiativă constructivă.
Eu îi înțeleg frustrarea lui Mihai Ghimpu. Se simte trădat. Are și de cine, are și de ce. Dar de ce procedează precum Voronin? De ce prima sa reacție este aceea de a-și numi foștii susținători în tot felul și de a da vina pe Moscova? Oare partidul i-a fost făcut de Kremlin? Nu el a construit echipa partidului? Ieșitul la TV și aruncatul cu noroi în foști colegi de partid e o soluție universală în Republica Moldova! Funcționează și la comuniști, funcționează și la democrați, funcționează și la liberali. Mă întreb: cum să mai deosebim stânga de centru și de dreapta?
Nici ceilalți nu sunt mai buni. Și i-aș băga pe toți în aceeași oală. Fără excepție. Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, ei sunt deja în oala guvernării – o oală care le permite să facă erori și să dea vina pe alții pentru ele. Din când în când mai vine cineva cu inițiativa rară de a mai mișca polonicul și uite atunci li se clatină și lor echilibrul politic și intră în instabilitate pe termen scurt. Apoi repede se aliniază și încep tratativele pentru stabilitate, câutând să-l convingă pe cel cu polonicul să fie mai îngăduitor.
Iar noi, cetățenii, stăm și așteptăm să curgă câte o picătură și în gurile noastre căscate. Măcar o dată la patru ani.
Și mă tot întreb iar și iar: chiar le este atât de greu, aleșilor poporului, să iasă în fața alegătorilor și să-și ceară scuze, să-și recunoască erorile? S-a întâmplat și la case mai mari, la noi de ce nu se poate?
