Iubitoare de copii, cărți, oameni, Raluca Antonescu este nepoata unuia dintre membrii Sfatului Țării, care votase cândva pentru reunirea Basarabiei cu România. Pe lângă cele două job-uri de bază, Raluca se implică activ în procesul de colectare a semnăturilor pentru revenirea Basarabiei acasă, iar munca depusă de ea o face atât din dragostea pe care o poartă pentru România „dodoloață” cât și din respectul față de bunelul ei, care, alături de alți români, s-a jertfit pentru Unire.
„Am considerat că e o datorie morală și nu pot face altfel decât să mă implic în această cauză frumoasă pentru toți românii.
Ma implic poate și pentru că știu direct ceva mai mult decât alții. Bunica și mama mea sunt născute în Orhei și de aici aș putea povesti multe… Mama a fost adusă de părinți aici când avea 2 ani; s-au refugiat în Argeș. Nu pot să spun în România, pentru că pentru mine e tot una. Știu că atunci când s-a născut ea, locurile acelea făceau parte din România.
Bunicul mamei făcea parte din Sfatul Țării la acea vreme, a fost judecat pentru că a votat împotriva Rusiei și a “vândut Basarabia românilor”, considerat trădator a fost deportat în Siberia împreună cu soția sa și unul dintre copii. Bătrânii au murit acolo, unchiul s-a întors după mulți ani… Fratele bunicii mele, de asemenea, într-o zi a plecat după ruși să-i roage să-i lase caii, sau măcar unul. Nu s-a mai întors niciodată – familia a crezut că l-au luat cu ei, oamenii vorbeau ca l-ar fi împușcat la capătul satului….
Surorile bunicii mele au rămas acolo, una dintre ele fiind învățătoare, i-a fost foarte greu să învețe copiii să scrie în română cu litere din altă limbă. Îmi aduc aminte că scrisorile pe care i le scriam cu caractere latine nu ajungeau la ei decât foarte rar. Când am învățat și eu literele slave și am început să-i scriu așa, “în română cu litere rusești”, ajungeau toate…”, ne povestește doamna Raluca câteva file din propria-i istorie, una personală, dar asemănătoare cu alte sute de mii, ale fiecărui român care a avut de suferit de pe urma ocupației sovietice.
Doamna Raluca este o dovadă clară a faptului că în venele românilor de astăzi nu a încetat nici o clipă să curgă sângele strămoșilor noștri, iar lupta lor a devenit, între timp, lupta noastră, o luptă dreaptă, născută din dragostea față de neam și țară.
Mâine poți fi chiar tu voluntarul zilei! Înscrie-te pe basarabia-acasa.ro
Sursa: basarabia-acasa.ro