VINERI, 5 IULIE
În Bucureşti, prima zi de B’ESTFEST ne-a pregătit destul de multe încercări, de la dinamica grupului, până la vremea capricioasă. Cu toate acestea, am încercat să pornim cu dreptul şi, cu fiecare om care a oprit la cort să semneze pentru Basarabia, moralul ne-a crescut. După cum ne-am obişnuit, oamenii aveau diverse păreri legate de acţiunea de strângere de semnături dar noi, nişte luptători convinşi care nu se dau bătuţi niciodată, am fost pe făgaşul normal al acţiunii, adică plini de bună dispoziţie şi de dorinţa de a informa oamenii din jurul nostru despre draga noastră Basarabie.
Un vânt puternic ne-a înfrigurat temporar elanul şi a trebuit să oprim activitatea, însă până la urmă ne-am hotărât să sfidăm Mama Natură şi ne-am pus din nou pe treabă.
O surpriză ne-a pregătit Radu Almăşan, solistul trupei “Bosquito”, care şi-a arătat susţinerea faţă de campanie printr-o semnătură. Radu a părut foarte încântat de tot ceea ce am întreprins toţi înspre binele fraţilor noştri, spunându-ne că şi el are foarte mulţi prieteni basarabeni.
Mâine, o nouă zi pentru Basarabia!
Sursa: Basarabia-acasa.ro