Ideea nu e rea din punctul de vedere al adversarilor apropierii Chişinăului de UE: în primul rând, se încearcă acreditarea ideii că minorităţile naţionale din Republica Moldova nu sunt mulţumite de statutul lor – ceea ce, bineînţeles, nu poate fi decât o urmare a relelor tratamente la care sunt supuse din partea majorităţii. În al doilea rând, se urmăreşte obţinerea unor reacţii agresive: cu cât mai şovine, cu atât mai bine! O mărturie în plus la propaganda presupuselor atitudini împotriva minorităţilor naţionale.
S-ar zice că minorităţile naţionale din Republica Moldova se tem de UE. De parcă UE este un fel de lagăr de concentrare al popoarelor, ca să folosim limbajul moştenirii sovietice. Un limbaj îndrăgit de Rogozin, care de curând a vorbit de un presupus „Anschluss” planificat în secret de Traian Băsescu drept soartă a R. Moldova după eventuala aderare la UE. După Hitler vine Traian Băsescu cu Anschluss-ul în mână să distrugă pacea popoarelor lumii. Imageria sovietică nu a dispărut cu totul, unii încă o folosesc. Şi başcanul cred că se stăpâneşte cu greu să nu dea drumul la câteva fraze despre faşâşti şi hitlerişti.
Realitatea din România (ca să nu vorbim de UE!) este cu totul alta. După mai bine de 20 de ani de reforme, în România există un sistem bine articulat de protecţie a drepturilor şi identităţii minorităţilor naţionale. Orice om de bună credinţă poate verifica pe internet evoluţia rapoartelor Consiliului Europei asupra acestei chestiuni.