Scriam, la momentul publicării „Acordului privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană – 2”, că acest document (şi implicit guvernarea Republicii Moldova) este dominat de două principii: garanţia personală a liderilor implicaţi că doresc cu adevărat să colaboreze şi distrugerea reciprocă asigurată. Consiliile şi para-consiliile, comitetele şi comisiile nu au vreo putere reală nici la Bucureşti, nici la Chişinău.
Partidele din spaţiul politic românesc sunt partide de lider, doctrinele şi teoriile occidentale se aplică prea puţin aici. Dacă există o „locomotivă” de imagine, un om capabil să galvanizeze energiile şi interesele celorlalţi, atunci există şi partidul. De aceea şi spun că AIE-2 are ca prim fundament dorinţa reală de colaborare a liderilor – fără această dorinţă nu mai există nici Alianţa. Al doilea pilon real al acestei coaliţii politice e distrugerea reciprocă asigurată. Oricare dintre membrii AIE care alege să meargă spre şi alături de comunişti are asigurată guvernarea şi distrugerea coaliţiei de guvernare, însă, doar pe termen scurt. Pe termen mediu, până la următorul ciclu electoral, cel care va rupe rândurile are asigurată şi distrugerea proprie. Alianţa cu comuniştii este atât de toxică, încât nimeni nu i-a supravieţuit până acum.
Cele două principii de mai sus ar fi trebuit să fie suficiente pentru garantarea unei guvernări pe patru ani a AIE-2. Însă, ca orice altă coaliţie de guvernare din orice altă ţară, şi această Alianţă suferă din cauza existenţei unor interese divergente sau chiar contradictorii. Săptămâna trecută a demonstrat că garanţiile personale şi distrugerea reciprocă asigurată nu sunt de ajuns pentru menţinerea AIE-2. Deputaţii liberal-democraţi au votat alături de comunişti împotriva unui proiect al AIE-2. Gestul poate avea mai multe explicaţii.
Un prim indiciu ar fi conţinutul proiectului de lege împotriva căruia au votat comuniştii şi liberal-democraţii: modificarea legii cu privire la activitatea farmaceutică. N-am văzut pe nicăieri informaţii detaliate cu referire la aceste modificări. Ce interese ar fi fost afectate prin modificarea operată? Ce firme ar fi avut de câştigat şi ce firme – de pierdut? Cum ar fi fost afectaţi pacienţii, ar fi crescut preţurile la medicamente? Majoritatea interpretărilor s-au referit la componenta simbolică a gestului – un prim pas spre destrămarea AIE-2. Însă, ar fi fost mai de folos să vedem ce se află în spatele acestui proiect de lege. Au fost cumva afectate interesele comuniştilor şi liberal-democraţii au sărit în ajutor? Sau au fost tulburate interesele liberal-democraţilor şi comuniştii au intrat în joc pentru a da o lovitură AIE-2? Răspunsurile la aceste întrebări ar lămuri chestiunea, pentru că e important dacă liberal-democraţii i-au sprijinit pe comunişti sau comuniştii au vrut să dea o lovitură de bocanc. Dacă problema pleacă de la proiectul de lege, înseamnă că nu funcţionează primul pilon al AIE-2, respectiv garanţiile personale ale liderilor şi dorinţa lor de colaborare. Dacă este o chestiune de afaceri, atunci totul se va rezolva pe principiul „mai dă tu, stăpâne – mai lasă tu, jupâne”.
Însă, dacă este vorba de un prim şantaj al liberal-democraţilor la adresa partenerilor, situaţia e cu adevărat gravă. Pentru că în această situaţie liberal-democraţii încearcă să modifice prin forţă modul de colaborare în interiorul AIE-2, fără să mai ţină seama de principiul distrugerii reciproce asigurate.
Sursa: Timpul
