Ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniță, regretă abordările lui Radu Banciu referitoare la cetățenii celui de-al doilea stat românesc.
Potrivit unui comunicat de presă, Iurie Reniță a subliniat că declarațiile făcute de jurnalistul de la B1 TV nu au nimic în comun cu relația specială și privilegiată dintre Chișinău și București.
„Precum diversitatea de opinii și libertatea presei sunt atribute indispensabile ale unei democrații, în egala măsură limbajul decent și corectitudinea morală trebuie să facă parte din activitatea oricărei persoane din mass-media, indiferent de genul jurnalistic sau literar pe care-l profesează”, se arată în comunicat.
De asemenea, Iurie Reniță consideră că, „atât legăturile umane cât și relația oficială dintre Rep. Moldova și România sunt bazate absolut pe alte valori și principii decât cele enunțate de realizatorul emisiunii cu pricina de la postul de televiziune B1.”
Reamintim că Radu Banciu a făcut câteva declarații jignitoare la adresa cetățenilor Rep. Moldova în cadrul emisiunii de la postul de televiziune B1 TV, „Lumea lui Banciu”.