Departamentul de Stat al SUA îi va oferi Republicii Moldova un ajutor financiar suplimentar de 10 milioane de dolari pentru consolidarea securității la frontieră, a anunțat Victoria Nuland, adjunctul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Secretarului american de Stat.
Duminică, 30 martie 2014, Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA și Evelyn Farkas, reprezentat american al Apărării, au avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Rep. Moldova, Natalia Gherman.
„Nu este întâmplătoare vizita mea în Moldova. Am venit pentru a manifesta suportul Americii asupra suveranităţii şi integrităţii Republicii Moldova. Dorim să mărim investiţiile şi vreau să anunţ că SUA vor oferi 10 milioane de dolari drept suport pentru securitatea Rep. Moldova” , a declarat Nuland în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o alături de Natalia Gherman.
Secretarul american a mai spus că vede viitorul Republicii Moldova doar în Uniunea Europeană, iar SUA vor sprijini autoritățile de la Chișinău în acest sens.
„Statele Unite ale Americii vor contribui la succesul parcursului european a Rep. Moldova- în cadrul proceselor de transformare şi modernizare”, a conchis Nuland.
Adjunctul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, a mai avut o întrevedere și cu prim-ministrul Rep. Moldova, Iurie Leancă.