Curtea Europeană a Drepturilor Omului va soma Rusia în luna iunie să-şi onoreze obligaţiunile care reies din decizia prin care ţara a fost condamnată pentru încălcarea drepturilor la educaţie în şcolile cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană. Avocatul Asociaţiei Promo-LEX, Alexandru Postică, a declarat pentru IPN că urmează să fie calculate şi penalităţi pentru că Rusia nu a plătit până în prezent reclamanţilor despăgubirile stabilite.
InfoPrut amintește că la 19 octombrie 2012, CEDO a pronunțat în ședința deschisă Hotărârea prin care a recunoscut violarea Articolului 2 Protocol 1 – Dreptul la Educație în raport cu Federația Rusă. Reclamanții au fost cetățeni ai Republicii Moldova și locuitori ai regiunii transnistrene, parte a teritoriului suveran al Republicii Moldova, ce se află sub controlul de facto al unui regim separatist, susţinut de Federaţia Rusă. Cauzele au fost expediate în 2004 și respectiv 2006 de către părinți, profesori și elevi din localitățile Râbnița, Tighina (Bender) și Grigoriopol din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și au vizat încălcări ale drepturilor acestora la educaţie, la viaţa privată, precum şi ale dreptului la nediscriminare.
Rusia ar fi trebuit să acorde reclamanţilor 1 milion şi douăzeci de mii Euro cu titlu de prejudicii morale şi 50 mii Euro cu titlu de costuri de reprezentare, precum şi restituirea clădirilor instituţiilor de învăţământ, ceea ce nu s-a întâmplat.