La nici două zile de la anunţarea rezultatelor la alegerile parlamentare din data de 5 aprilie 2009, au avut loc demonstraţii de stradă ale locuitorilor din Chişinău, cărora li s-au opus forţe de ordine, organe de control şi sancţiune într-o manieră brutală. În septembrie 2009 şi iulie 2010 am realizat o serie de interviuri cu actorii implicaţi în protestele care au condus la organizarea unui nou scrutin de alegeri parlamentare (iulie 2009). În zilele ce urmează voi publica fragmente din aceste interviuri, care au constituit fundamentul lucrării de disertaţie ,,Republica Moldova – lumi şi drame sociale în context post-electoral”.
Ion are 22 de ani, este student şi în timpul liber cântă rap.
Ce semnificaţie au pentru tine evenimentele care au urmat alegerilor din 5 aprilie 2009?
În principiu, nu prea mă gândesc la asta…A fost, i-am dat jos şi mergem înainte. Sperăm ca aşteptările pe care le avem acum de la noua conducere să fie împlinite. Dacă nu, nu o să mai am încredere în niciun politician şi atât.
Eu am fost încă de la început, pe 6, când la Arca de Triumf erau Oleg Brega, maxim 20 de persoane care ne-am înţeles. Cum ne-am înţeles? Am pus noi ideea – ,,hai, chemăm lumea….proteste. Care vrea. Care nu….”. Normal nu se mai poate de trăit aşa. Cu încă patru ani de comunism nu e bine. Am fost la colegiu luni, pe 6, şi am întrebat – ,,băi, care merge?”. Erau doi care întrebau dacă nu facem un protest, chiar ei vroiau să organizeze…Seara a fost paşnic, a venit mult mai multă lume decât ne-am aşteptat şi ne-a bucurat faptul. A doua zi, pe 7, mă rog, de dimineaţă, pe la 10, cum am spus noi cu o seară înainte, am fost mulţi, foarte mulţi, de la colegiu am mers pe jos, de la Telecentru până în Centru. Directorul a încercat să ne oprească, dar pe un ton care sugera că nu o să se întâmple nimic dacă o să ne ducem. El chiar a spus: ,,Asta-i datoria mea – să vă opresc”. Foarte mulţi băieţi au mers cu noi la protest, mulţi n-au ajuns…S-au dus să-şi facă întrebările lor, unii doar ca să scape de ore. Asta, mă rog, şmecheri s-au găsit. Am ajuns în Piaţă deja, s-a început calvarul, până seara, am avut mare noroc de frate-meu că a venit, m-a urcat în maşină şi am plecat de-acolo. Eu am fost arestat pe 9, nu pe 7 seara.
La ce te raportezi când aminteşti de ,,calvar”? Cum s-au desfăşurat evenimentele în acea seară?
Eram total absorbit de evenimente…Când a început aruncătura asta, la început ouă, pe urmă pietre. Eu am fost chiar printre oamenii care ne-am pus în faţa scutierilor, să nu tragă în ei cu pietre. Pe urmă am început a arunca şi eu, pentru simplul motiv că eu mă pun în faţa lor, cumva ca să blochez, dar cineva din spate îmi dă cu bâta. ,,Ei, staţi un pic, bai…”…
Aşadar, tu te-ai aflat mai mult în faţa Preşedinţiei şi a Parlamentului?
Da, da. Chiar m-am enervat la culme, eu stau în faţa lor să nu îi lovească, dar cineva mă loveşte pe mine din urmă, dintre ei. Am început a arunca şi eu, care-i problema? A pornit ofensiva lor, şi de la Parlament au început să vină scutieri, ori că aveau pietre pregătite, ori… Le scoteau din trotuar… Şi cum lumea fugea, fugea, ei nu s-au aşteptat la asta, dar au început cu pietrele din spate – poc, poc… S-a dat foc la maşinile lor, care le-au adus, s-a dat foc la Parlament – ei stăteau. Mă rog, şi mai toţi s-au întors în Piaţă. Eu am o cască, un scut de-al lor, cu scutul nu puteam să merg prin oraş, era greu, de-abia l-am băgat în geantă… Şi acum îl am acasă. Am plecat de-acolo strigând ,,Victorie!”. Casca aia şi scutul erau trofeele mele.
Te-a impresionat ceva în mod plăcut în ziua de 7 aprilie?
A fost mult mai multă lume decât în ziua precedentă, lumea s-a mobilizat, a arătat că nu mai poate trăi într-un regim murdar. Dar nu trebuiau distrugerile astea, nu trebuia să se ajungă la asta.
Am plecat seara acasă, am revenit pe data de 8, a fost lume mult mai puţină… Se ştia că au fost arestaţi tineri, se temeau să iasă, să nu îi găsească, să fie prinşi…
Tu ai avut amici cărora li s-a întâmplat ceva?
Dar nu ştiam nimic de ei. Telefoanele nu funcţionau, ori că erau reţelele supraîncărcate, ori… Ai mei mă sunau de-acasă şi nu puteau să dea de mine… Legăturile telefonice erau la pământ.
În noaptea de 7 spre 8 ai reuşit să vorbeşti cu prietenii pe Internet?
După ce-am ieşit am căutat pe Internet, după ce m-au eliberat… Pe data de 9 numai ce-am apărut în Piaţă, am schimbat câteva cuvinte cu nişte băieţi acolo, care au apărut cu iniţiativa că dacă telefoanele nu merg, sunt închise, poate-i un interes, mă rog, să facem o foaie volantă…Am tras-o la xerox….
Ce era scris pe foaia volantă?
Ne refeream la lumea care pleca acasă, care se împrăştia…,,Veniţi, lume, la protest!”…Pentru următoarele zile, să vină oamenii la protest, poate dăm jos… Am văzut că vine cineva din urma mea, dar mă gândeam că poate cumva trece…Mă duc, fac foaia, numai ies din centrul comercial, văd că peste drum deja că un băiat e bruscat, aşa, cu mâinile la spate, sucite, băgat în maşină… Mă fac că nu trag cu atenţia, mă fac aşa, cu coada ochiului, când văd că unu’ din spate, unu’ din faţă – eram cu bandană la gât – ,,a, eşti mascat dintr-ăsta, umbli cu masca”… Şi m-au luat şi mi-au zis că-mi dau drumul dacă spun cine mă plăteşte.
Cine te plăteşte pentru ce anume?
Să fac treburi de-astea. Cu foaia. Dar eu nu mai aveam foaia la mine, ei mă tot întrebau. Eu o ascunsesem în geacă şi când m-au săltat a căzut undeva, pe jos. La întrebarea că nu mă plăteşte nimeni am primit câteva…binişor.
Unde te-au dus?
La Comisariatul General.
Acolo erau şi alţi tineri reţinuţi?
Erau, erau binişor. Dar la început nu am văzut pe nimeni. M-au dus într-un birou, unde erau doi, apoi au mai venit doi, pe urmă încă doi…Poliţişti, lucrau acolo. Erau aranjaţi, aşa, unu’ colo, unu’ colo… Le prezint buletinul, dar eu pe 5 nu am putut vota. Am mers în sat, dar mi s-a zis că trebuie să vin aici, unde sunt trecut în evidenţă, unde am reşedinţa. Şi nu am mai avut dispoziţie să vin până aici… Şi au văzut că nu am votat, gata, nu mi-au mai dat întrebări, nimic, deodată pocnit, dat jos, bătut, iar la verticală… ,,Băi, băiatule, spune cin’ te plăteşte!”. Între ei vorbeau ca de la om la om, păreau egali în asta…Doar omul care m-a anchetat oficial, anchetatorul D.R., i-am aflat şi adresa, şi telefonul, şi toate… Că ei când mă băteau, eu am ridicat ochii spre uşă şi am vazut acolo scris numele… Cam patru mă loveau, şi mai bine făcuţi, şi mai mărunţi, mă rog…
Te-ai gândit să declari ceva ce nu s-a întâmplat?
Nu.
Te-ai temut pentru viaţa ta?
În aşa momente…eu nu mă gândeam la nimic, anume când poliţiştii, când asta… Aveam presimţirea că totul o să fie bine. Eu prin viaţă trec uşor. La început au spus: ,,Dacă tu nu semnezi asta, că te-o plătit cineva, că este aşa, îţi dăm 25 de ani de puşcărie pentru tentativă de lovitură de stat. Hai, semnează aici şi gata”. Şi îmi dă pixul, îmi dă să semnez, le pun pe masă şi m-apuc să citesc. N-am dat să citesc mult că a urmat un nou şir de lovituri, că de ce citesc… Eu le-am zis: ,,Băi, eu nu semnez până nu citesc. Dacă scrie că am ucis un om aici? Nu e corect. Nu semnez”. Am aruncat foaia de pe masă. Mă rog, iar un val de lovituri…dar nu ştiu cum băteau ei că nu aveam vânătăi sau… În principiu, pe lângă băieţii care au fost arestaţi chiar pe 7, seara, din Piaţă, eu încă am scăpat uşor… Că erau băieţi cu braţele fracturate, cu capul spart, vineţi, Doamne fereşte!” (…).
Info Prut precizează că acum doi ani, în urma anunţării rezultatului preliminar al alegerilor din 5 aprilie, au avut loc mişcări masive de stradă ale unor segmente de populaţie din Chişinău, întrerupte în mod abuziv de către organele legii.
Foto: Vocea Basarabiei
