S-au scurs doi ani de la acel istoric „7 aprilie 2009” şi adevărul, în loc ca să fie scos la suprafaţă, este îngropat tot mai adânc, ca nimeni şi niciodată să nu-i poată trage la răspundere pe vinovaţi. Există mai mulţi oameni care ştiu adevărul, dar nu-l spun: Voronin, Papuc, Reşetnikov, Greceanâi, Filat, Lupu… Nu-l spun dintr-un anume interes. Astfel, s-a ajuns la o situaţie absurdă când cei care ştiu ce a fost pe 7 aprilie tac, iar cei care nu ştiu – vorbesc cel mai mult. Televiziunile au fost invadate de baterii întregi de doritori de a se da cu părerea, care nu realizează măcar că „opiniile” lor doar induc în eroare societatea. Primul şi cel mai indicat om să vorbească despre evenimentul 7 aprilie e, fireşte, Voronin. Şi el vorbeşte, dar spune altceva. Ieri, de exemplu, el a declarat că autorii evenimentelor din 7 aprilie sunt liderii AIE. Şi atât. Dacă e aşa, ar fi fost cazul să aducă măcar o singură probă. Dacă Voronin, cu adevărat, nu este cu nimic vinovat şi are probe că vandalizarea celor două clădiri, moartea lui Valeriu Boboc şi maltratarea barbară a sute de tineri sunt opera liderilor Alianţei, de ce nu prezintă aceste probe în instanţă? S-ar părea că Voronin are şi un interes politic egoist ca să-i scoată la apă curată pe liderii Alianţei – de ce nu o face? În acelaşi timp, nu am observat ca liderii Alianţei – şi aici mă refer îndeosebi la Filat şi Lupu – să-şi rupă cămaşa de pe ei în numele dezvăluirii numelor celor vinovaţi. Iată aici încep adevăratele întrebări…
Există o suspectă solidaritate a tăcerii care mă duce la gândul că în organizarea „revoluţiei din 7 aprilie” au fost implicaţi, în măsură diferită şi în mod diferit, reprezentanţii ambelor tabere – şi Voronin, şi adversarii lui de atunci. Tot mai des mă încearcă senzaţia că mai apoi „revoluţia din 7 aprilie” a fost obiectul unui târg murdar de pe urma căruia au câştigat cu toţii. Primul, şi cel mai mult, a câştigat Voronin, drept dovadă servind faptul că după glorioasa sa domnie de opt ani a fost lăsat în pace de „organe”. Dacă ne gândim în mâna cui sunt astăzi aceste „organe”, care nu fac un pas fără aprobarea Şefului de sus, deducem cu uşurinţă cine îl protejează pe Voronin şi de ce Voronin doar aruncă învinuiri generale, dar nu depune mărturii concrete. Societatea e minţită metodic pentru a nu se dumeri ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă, iată de ce mă tem că atâta timp cât la guvernare se va afla actuala Alianţă, în frunte cu actualii ei lideri, adevărul despre 7 aprilie nu va fi spus. Nu va fi spus aşa cum nu este spus adevărul în „cazul Kubreakov” – nu mai e la putere Voronin, nu mai e la putere nici Roşca, s-a dus pe apa sâmbetei „istoricul PPCD” cu tot cu liderii lui, dar cine „l-a răpit pe Kubreakov” aşa şi nu ni se spune. Înseamnă că există un interes mai general, care nu ţine de o guvernare concretă şi provizorie, ca unele adevăruri să rămână îngropate pentru foarte mult timp, dacă nu chiar pentru totdeauna.
O asemenea situaţie nu poate inspira optimism istoric şi nu e în măsură să consolideze societatea în jurul unor idealuri şi valori comune. Dimpotrivă, societatea trăieşte tot mai acut şi mai dureros senzaţia că e minţită şi manipulată, că actuala nouă clasă politică se află într-o cârdăşie criminală cu vechea elită politică comunistă şi că declaraţiile actualei guvernări despre integrarea europeană, democraţie şi lupta cu sărăcia sunt o perdea de fum în dosul căreia fac averi o şleahtă de noi parveniţi, ciocoi de modă nouă, proeuropeană. Anume aceştia se şi tem de adevărul despre 7 aprilie. De ce oare?
Sursa: Timpul
