Deputatul Bogdan Diaconu a vorbit într-un interviu, acordat publicației InfoPrut, despre proiectele Grupului parlamentar Prietenii Unirii, al cărui principal scop este reunificarea celor două state românești.
InfoPrut: În Parlament se formează acum Grupul parlamentar informal Prietenii Unirii. Ce poate să facă acest grup?
Bogdan Diaconu: Grupul Prietenii Unirii este fundamental în perioada următoare în care apropierea firească dintre cele două state românești trebuie să se împlinească prin reunificarea lor. Vom avea un nou președinte din iarnă, nu știm cum se va poziționa pe această temă, tocmai de aceea preluarea inițiativei reunificării de către un grup parlamentar puternic dedicat exclusiv acestui scop este esențială pentru concretizarea proiectului unirii.
InfoPrut: Ce inițiative aveți în vedere, ca membru al Grupului parlamentar informal Prietenii Unirii?
Bogdan Diaconu: Trebuie în primul rând să ne găsim sau să ne creăm un corespondent în Parlamentul Republicii Moldova pentru ca să avem o punte legislativă de ambele maluri ale Prutului. În felul acesta, toate inițiativele noastre vor avea acțiuni în oglindă în Parlamentul de la Chișinău și astfel vor deveni eficiente și efective. Apoi, acest grup trebuie să mențină atenția opiniei publice și a clasei politice din România pe această temă și să devină nucleul de acțiune și de demarare a reunificării celor două state românești.
InfoPrut: Cum poate influența Grupul parlamentar informal Prietenii Unirii din punct de vedere legislativ apropierea celor două state?
Bogdan Diaconu: În Parlamentul României există deja câteva inițiative legislative unioniste, unele semnate de mai mulți parlamentari, iar unul inițiat chiar de mine cu sprijinul unor unioniști din Basarabia, cel care prevede recunoașterea cetățeniei române familiilor celor care nu și-au pierdut-o niciodată, ci le-a fost negată abuziv prin modificarea falsă a granițelor. Acest gen de inițiative trebuie să continue având, în plus, o susținere parlamentară puternică, transpartinică, care să fie capabilă să le și treacă de votul celor două Camere.
InfoPrut: Cum veți colabora cu societatea civilă în acest proiect?
Bogdan Diaconu: Societatea civilă care luptă pentru reunificare a fost mai puternică și mai eficientă până acum în promovarea acestui ideal decât clasa politică. Ar fi timpul ca și politicienii să fie la fel de implicați, păstrând rolul societății civile în proces, loc pe care și-l merită cu prisosință, dar care poate fi întărit prin inițiative comune ale celor două forme de acțiune, civilă și politică.
InfoPrut: Intenționați să deschideți o filială a Partidului România Unită în Republica Moldova?
Bogdan Diaconu: Partidul România Unită, după cum o spune și denumirea, are printre obiectivele principale reunificarea tuturor românilor, așadar avem deja demarată o Filială PRU Basarabia care va deveni cea mai puternică filială a unui partid românesc în această parte de țară care așteaptă să fie adusă acasă.
InfoPrut: Ce poate să facă partidul dumneavoastră în Republica Moldova?
Bogdan Diaconu: În primul rând să sprijine inițiativele unioniste, spiritul național, precum și să creeze un nucleu puternic unionist în Republica Moldova, coagulând energiile celor care cred în reunificare.
InfoPrut: Am înțeles că vreți să adoptați un liceu din Republica Moldova, de la Strășeni. Ce veți face pentru acest liceu?
Bogdan Diaconu: În momentul în care vom lansa oficial Filiala Basarabia a Partidului România Unită, voi ajunge și la liceul din Strășeni și, în funcție de nevoile celor de acolo, ne vom mobiliza să le dovedim că sângele apă nu se face și că în noi bate aceeași inimă românească, ceea ce înseamnă că îi vom sprijini cu tot ceea ce putem pentru ca elevii români de acolo să poată învăța în limba română în condiții optime.