Noi referiri la Republica Moldova apar în documentele WikiLeaks. Acestea tratează problema transnistreană și discuțiile care au avut loc în 2009 la Ambasada SUA de la Moscova, atunci când la putere se afla încă guvernarea comunistă. Potrivit textelor, ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, responsabil de problema transnistreană, Valeri Nesterușhkin, a declarat că viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin planifica să viziteze Chişinăul şi Tiraspolul pe 26 – 27 mai 2009 pentru a-i cere lui Smirnov să revoce interdicţia de călătorie pentru Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Asif Chaudhry şi reprezentantul Uniunii Europene la Chișinău, Kalman Miszei, informează UNIMEDIA.
Asta pentru a face posibilă viitoarea întâlnire în formatul „3 plus 2”. Nesteruşkin nu a exclus o întrevedere în formatul „2 plus 1” între preşedintele Medvedev, al Republicii Moldova şi liderului de la Tiraspol, numind acest format de negocieri „indispensabil”.
Cu toate acestea, Rusia lăsa OSCE organizarea negocierilor în formatul „5 plus 2”, care trebuia să aibă loc la toamnă. Nesteruşkin a apărat reticenţa autorităților transnistrene de participa la negocieri şi a numit interesul lui Igor Smirnov în menţinerea puterii „natural şi uşor de înţeles.” Rusia pare să joace la două capete, participând la crearea formatului „3 plus 2” şi inițiind un summit în formatul „2 plus 1”, fără a insista asupra reluării negocierilor în formatul mai important de „5 plus 2”.
În continuare puteţi citi documentele publicate de Wikileaks:
19 mai, 2009
Ambasada SUA de la Moscova
–––––––––––-
Angajamentul Rusiei privind Transnistria
–––––––––––-
¶ 2. (C) Ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, responsabil de problema transnistreană, Valeri Nesterușhkin a declarat că viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin planifica să viziteze Chişinăul şi Tiraspolul pe 26 – 27 mai pentru a-i cere lui Smirnov să revoce interdicţia de călătorie pentru Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Asif Chaudhry şi reprezentantul Uniunii Europene la Chișinău, Kalman Miszei. Asta pentru a face posibilă o întâlnire în formatul „3 plus 2” pe teritoriul Transnistriei. Nesterușhkin a declarat că Grigori Karasin nu va împiedica relansarea negocierilor în formatul „5 plus 2”, însă, va lăsa această sarcină în seama OSCE și Ambasadorului Philip Remler. Nesteruşkin a menționat că Remler pe 13 mai a încercat deja să-l convingă pe Smirnov să ridice interdicţia de călătorie, însă fără succes.
¶ 3. (C) Pe lângă formatul de negocieri „5 plus 2”, Nesteruşkin nu a exclus organizarea unui alt format de negocieri și anume „2 plus 1” – între preşedintele Medvedev, al Republicii Moldova şi liderului de la Tiraspol. Totuși, o astfel de decizie ar fi prematură, până ce nu se va forma noul guvern în Republica Moldova. Cu toate acestea, Nesteruşkin a numit formatul „2 plus 1” ca fiind „indispensabil”, declarând că acesta ar putea fi inițiat cu o declarație comună pe 18 martie.
¶ 4. (C) Nesteruşkin a declarat că Ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Stratan, a abordat în 2009 problema reglementării transnistrene cu ministrul rus de externe, Seghei Lavrov, în timpul vizitei sale la Moscova pe 5 mai. Cu toate acestea, Nesteruşkin a minimalizat importanţa acestei discuţii, afirmând că negocierile nu au progresat mai mult decât la o înțelegere că problema transnistreană trebuie să fie rezolvată „cât mai curând posibil”, fără a intra în detalii. Incertitudinea lui Stratan privind viitorul guvernului de la Chișinău a redus şi mai mult impactul vizitei sale, a adăugat Nesteruşkin.
–––––––––––-
Încetinirea procesului de negocieri în formatul 5 plus 2
–––––––––––-
¶ 5. (C) Nesteruşkin a declarat că organizarea unei întâlniri informale „5 plus 2”, în cadrul conferinţei privind Măsurile de Consolidare a Încrederii şi Securităţii organizată de OSCE la Helsinki pe 29 – 30 iunie va fi anulată. Nici timpul şi nici locul de desfăşurare a discuţiilor, potrivit declaraţiei comune a președinților Voronin şi Smirnov din 18 martie, nu sunt convenabile. Asta deoarece pe 27 – 28 iunie trebuia să aibă loc reuniunea privind securitatea europeană în Corfu, dar şi Finlanda a refuzat găzduirea negocierilor în formatul „5 plus 2”.
¶ 6. (C) În timp ce Ambasadorul Philip Remler a încercat să găsească un alt timp şi loc de întâlnire pentru negocieri în formatul „5 plus 2”, Nesteruşkin a declarat că e mai „realist” de a transfera reuniunea până în septembrie sau octombrie, dat fiind faptul că noul guvern al Republicii Moldova încă nu s-a format.
¶ 7. (C) În pofida angajamentelor Rusiei privind inițierea negocierilor în formatul „3 plus 2”, Nesteruşkin a spus că influenţa Rusiei asupra lui Smirnov este limitată. Transnistria „nu este pregătită” pentru formatul „5 plus 2” şi este „destul de clar şi uşor de înţeles” că Smirnov nu a vrea să-şi piardă postul său de conducere, în urma soluționării conflictului. Nesterușkin a admis că Smirnov ar putea fi convins, dacă i s-ar oferi suficiente beneficii, care până acum „nu i-au fost propuse în formă concretă”.
¶1. (C) Transnistria Conflict Negotiator Nesterushkin told us May 18 that DFM Karasin was planning to visit Chisinau and Tiraspol May 26-27 to pressure Smirnov to revoke the travel ban on Ambassador Chaudhry and EU negotiator Miszei, in order to make possible the next „3 plus 2” meeting.
Nesterushkin did not rule another „2 plus 1” meeting between President Medvedev and the Moldovan and transnistrian leaders, calling that meeting format „indispensible.” However, Russia was leaving to the OSCE the organization of a „5 plus 2,” which Nesterushkin saw as slipping to autumn. He defended TRANSNISTRIA’s reluctance to meet and called Smirnov’s interest in maintaining power „natural and understandable.” Russia appears to be playing both sides of the table, assisting in setting up „3 plus 2” talks and contemplating another „2 plus 1” summit, but not engaging on the more important revival of the „5 plus 2” format.
–––––––––––-
Russian engagement on TRANSNISTRIA
–––––––––––-
¶2. (C) Russian Transnistria Conflict Negotiator Valeriy Nesterushkin told us May 18 that DFM Karasin was planning to visit Chisinau and Tiraspol May 26-27, and would use the visit to pressure Smirnov to revoke the travel ban on Ambassador Chaudhry and EU Transnistria negotiator Kalman Miszei, in order to make possible a „3 plus 2” meeting on transnistrian soil. He did not expect Karasin to delve into the issue of reviving the „5 plus 2” talks proper, though, leaving that task to OSCE Ambassador Philip Remler. Nesterushkin noted that Remler on May 13 had already failed to convince Smirnov to lift the travel ban.
¶3. (C) In addition to the „5 plus 2” negotiation track, Nesterushkin did not rule out another invitation by President Medvedev to a „2 plus 1” meeting with the Moldovan and transnistrian leaders, but cautioned that such a decision was premature until the new Moldovan government had been formed. However, he called the „2 plus 1” format that brought the leaders into direct dialogue „indispensible,” and posited that a new „2 plus 1” meeting would use the March 18 joint declaration as a starting point.
¶4. (C) Nesterushkin said that Moldovan Foreign and European Integration Minister Andrei Stratan also had raised transnistrian settlement prospects with Foreign Minister Lavrov during his May 5 visit to Moscow. However, Nesterushkin downplayed the significance of that discussion, saying the talks progressed no further than agreement that the conflict should be resolved „as soon as possible,” without going into detail. The uncertainty of Stratan’s position in the future GOM further reduced the impact of Stratan’s visit, Nesterushkin added.
–––––––-
Going slow on 5 plus 2
–––––––-
¶5. (C) Nesterushkin said that the plan of the April 28 „3 plus 2” meeting to hold an informal „5 plus 2” on the margins of the OSCE CSBM conference in Helsinki June 29-30 had fallen apart. Neither the time nor the venue of the talks called for in the March 18 joint statement by President Voronin and Smirnov were possible, due to the Greek OSCE chairmanship’s need to prepare the June 27-28 meeting on European security in Corfu, as well as Finland’s refusal to host the „5 plus 2.” Nesterushkin could not provide an explanation for the Finnish reaction.
¶6. (C) While Ambassador Remler was attempting to find another time and venue for the „5 plus 2” meeting, Nesterushkin thought it „realistic” to expect the meeting to slip to September or October, given that the new Moldovan government had not yet formed, and that the summer break was coming fast.
¶7. (C) Despite Russia’s engagement on setting up „3 plus 2” meetings, Nesterushkin said that Russia’s influence on Smirnov was limited. TRANSNISTRIA was „not ready” for a „5 plus 2” meeting, and it was „quite natural and understandable” that Smirnov did not want to lose his leadership position as a result of a conflict resolution. He allowed Smirnov might be persuaded if he was offered sufficient benefits, but so far „nobody has come forward to offer him any.”
Sursa: UNIMEDIA
Foto: Descopera.ro