Documentele de arhivă arată că autorităţile sovietice au luptat în permanenţă împotriva religiei, distrugând sute de biserici şi împuşcând preoţii, dar Biserica a reuşit să reziste graţie credincioşilor.
Comunismul a dus o luptă cruntă cu religia, pornind de la postulatul lui Karl Marx că aceasta ar fi „opiu pentru popor”. Religia era o piedică serioasă pentru proliferarea unei „credinţe” laice, pervertite, cum era comunismul. Imediat după Revoluţia bolşevică din 1917, s-a început promovarea unei politici de exterminare a preoţilor şi credincioşilor, au fost jefuite şi pângărite zeci de mii de biserici, cărţile sfinte fiind aruncate pe rug. Biserica Ortodoxă rusă a fost restabilită în plin război cu germanii, în 1943, resuscitându-se astfel patriotismul rus de tip mesianic, din arsenalul ţarist. În paralel cu reabilitarea Bisericii Ortodoxe Ruse au fost reabilitaţi şi marii comandanţi de oşti ai imperiului ţarilor – Suvorov, Kutuzov şi alţii.
CONFRUNTARE DE IDEI
Creştinii percepeau ideologia comunistă ca pe o idee eretică, îndreptată împotriva fundamentelor etico-morale ale societăţii. Mai exact, dacă vorbim de Rusia, comunismul s-a impus acolo ca o sectă a unei minorităţi şi pentru a obţine câştig de cauză, a atacat valorile esenţiale ale societăţii vechi, precum ar fi relaţiile de familie, predicând divorţul şi libertinajul sexual (a se aminti aici rolul jucat în acest sens de Alexandra Kollontai, dar nu numai).
Populaţia a fost îndemnată să fie intolerantă faţă de alte idei decât cele aprobate de partid şi să lupte necruţător, inclusiv prin violenţă fizică, împotriva reprezentanţilor claselor „burgheze”, fiind vorba de intelectuali, ţărani înstăriţi sau întreprinzători liberi, fără de care nu poate funcţiona o societate normală, democratică.
Înverşunarea comuniştilor contra religiei şi a Bisericii era determinată de faptul că aceste clase, mai ales ţăranii, erau ataşate creştinismului şi, de fapt, toată viziunea lor asupra lumii era modelată de religie. Creştinismul promitea Mântuirea în lumea cealaltă, în timp ce bolşevicii insistau pe „paradisul terestru”, ceea ce din punct de vedere creştin era un sacrilegiu.
Mai mult, ideologia comunistă justifica actele de violenţă şi crimele împotriva credincioşilor (şi nu numai). Este de amintit şi faptul că, luptând împotriva religiei, comuniştii au preluat anumite ritualuri pe care le-au pervertit. Să nu uităm că unul dintre părinţii fondatori ai comunismului, dictatorul Iosif Stalin, a fost seminarist şi anume el a înaintat ideea de a edifica mausoleul lui Lenin, deturnând o tradiţie ortodoxă de închinare la moaştele sfinţilor. Într-o ţară înapoiată ca Rusia ideea a prins.
LĂCAŞE SFINTE DISTRUSE ŞI PÂNGĂRITE ÎN RSSM
După ocuparea de către Armata Roşie a Basarabiei, la 28 iunie 1940, enoriaşii şi oamenii Bisericii au simţit imediat teroarea comunistă. Din cei 1.013 preoţi câţi existau, aproape jumătate (487) s-au refugiat peste Prut. Cei care au rămas au trebuit să suporte consecinţele, unii fiind executaţi imediat sau deportaţi în Siberia. Zeci de biserici şi mănăstiri au fost transformate peste noapte în săli de spectacole, depozite sau grajduri. Au existat cazuri când soldaţi sovietici care proveneau din familii credincioase se rugau în taină în bisericile basarabene erau depistaţi de ofiţeri ai Armatei Roşii şi executaţi imediat, fără judecată.
În primul an de ocupaţie sovietică, unele biserici erau lăsate să oficieze slujbe religioase doar dacă achitau impozite exorbitante. De multe ori enoriaşii jertfeau din puţinul pe care îl aveau pentru a nu permite închiderea lăcaşurilor sfinte. În acest sens, în 1940-1941, bisericile rurale plăteau câte 3.000-5.000 de ruble impozit anual, iar Catedrala de la Chişinău achita sovieticilor 240.000 de ruble! Pentru oficierea unor slujbe în timpul marilor sărbători, precum Crăciunul sau Paştele, comuniştii percepeau o taxă aparte.
Imediat după revenirea ocupanţilor ruşi, în 1944, au fost devastate arhivele bisericilor, picturile murale au fost găurite cu gloanţe, icoanele – scoase de pe pereţi şi pângărite, podeaua şi tavanul – distruse. De exemplu, în satele Horeşti (Făleşti), Buşilă (Ungheni) şi Răspopeni (Şoldăneşti), făptaşii au fost soldaţi şi ofiţeri ai brigăzii mecanizate nr. 56 a Armatei a 52-a a trupelor roşii. Din cele peste o mie de biserici, doar unele aflate în localităţi izolate au fost lăsate să funcţioneze.
REZISTENŢA ENORIAŞILOR
Închiderea unor mănăstiri a provocat rezistenţă îndârjită a enoriaşilor. Bunăoară, mănăstirea din Răciula a fost închisă în 1959 numai ca urmare a folosirii forţei brute de către autorităţile comuniste împotriva credincioşilor care s-au răsculat în sprijinul călugărilor (despre incidentul respectiv a scris scriitorul Vladimir Beşleagă şi istoricul Ludmila Tihonov).
Există numeroase documente care atestă faptul că frecventarea serviciului divin, fie cununie religioasă sau botez, erau pedepsite de regim în mod aspru, mai ales pe timpul lui Lenin şi Stalin. După 1953, studenţii care se căsătoreau şi oficiau cununia religioasă erau exmatriculaţi sau incluşi în „lista neagră” şi nu puteau urma o carieră didactică sau ocupa ulterior funcţii de răspundere.
PROPAGANDĂ ATEISTĂ ÎN ANII 1985-1988
În perioada sovietică au existat numeroase campanii împotriva religiei, însoţite mai multe măsuri de educaţie ateistă a populaţiei. Una dintre ultimele a avut loc în anii 1985-1988. Potrivit unui document inedit, depistat recent în arhiva fostului CC al PCM, autorităţile comuniste de la Chişinău erau alarmate de creşterea numărului persoanelor care ţineau la oficierea ritualurilor religioase. În 1987, de exemplu, au fost înregistrate peste 70.000 de slujbe religioase ocazionate de botezuri şi cununii, cu 4.000 mai multe decât în anul anterior.
Fenomenul a cuprins oraşe precum Chişinău, Bălţi, Tiraspol sau localităţi din raioanele Comrat, Ungheni, Glodeni, Cotovsc (azi Hânceşti), Criuleni, Lazovsc (azi Sângerei), Nisporeni, Străşeni, Făleşti, Cernenko (azi Şoldăneşti), Ciadâr-Lunga şi altele. În unele dintre aceste raioane erau botezaţi circa 60-70 % din nou-născuţi, iar 50-60 % din cupluri căsătorite se cununau la biserică.
În unele localităţi cota acestora ajungea până la 90-100 %. Pentru a contracara aceste tendinţe, regimul comunist a lansat o serie de lecţii publice de educaţie ateistă a populaţiei, dar şi acţiuni de intimidare a liderilor comunităţilor locale care optau pentru redeschiderea lăcaşurilor sfinte.
Religia ne-a salvat de îndoctrinare
Comuniştii sovietici au vrut să construiască „paradisul pe pământ”, conducându-se după principiul „scopul scuză mijloacele”. Religia a fost percepută drept o piedică majoră în calea îndoctrinării populaţiei cu ideologia comunistă, dar a servit drept o pavăză împotriva manipulării complete a societăţii. Clerul ortodox a colaborat cu autorităţile comuniste, beneficiind şi de anumite privilegii. Cu toate acestea, după prăbuşirea sistemului comunist, creştinismul a oferit societăţii un mijloc indispensabil pentru revenirea la democraţie şi valorile naţionale perene.
Sursa: Adevărul.md
