Nu se strânseseră suficienţi doritori de a-şi petrece noaptea Învierii în tradiţionalul autocar de ora 22:00, de pe ruta Bucureşti-Chişinău, aşa că rătăciţii, nehotărâţii sau dependenţii de context au luat calea Moldovei într-un microbuz odihnit. Printre aceştia şi subsemnata. În vămi domnea o linişte fantomatică, cu care m-aş fi putut obişnui lesne: nu tu controale, nu tu aşteptări inutile în frig ori în sălile luminate agresiv, nu tu seturi de întrebări repetate ca la clasa I…
Întotdeauna adorm cu o oră înainte de a intra în Chişinău. Şi întotdeauna după nici două minute de când realizez că am ajuns acasă, observ noi modificări de ordin electoral, mai subtile sau mai evidente. Vă împărtăşeam că la ultima mea vizită, Chişinăul căuta SOLUŢIA pentru a avea drumuri mai bune, pentru ca locuitorii să poată fi mândri de oraşul lor, pentru o administrare corectă sau pentru a vorbi mai puţin şi a acţiona mai mult. În alb şi în roz, culori proaspete şi adolescentine, Igor Dodon îşi începea campania electorală mai devreme decât era admis (la Chişinău, unde nu-i lege, e rost de tocmeală). Într-o primă fază, candidatul PCRM la fotoliul de edil al capitalei n-a recunoscut că ar fi autorul mesajelor de pe multiplele panouri din rondurile cele mai circulate. Nu l-a crezut nimeni. Iată că moda anonimatului a prins şi noi panouri publicitare care fac trimitere la un site cu o denumire apasatoare – moldovenii.md. – au apărut ca ciupercile după ploaie. Moldovenii.md le solicită trecătorilor să îşi iubească patria, să îşi cunoască istoria, să îşi păstreze tradiţiile şi obiceiurile şi, nu în ultimul rând, le aminteşte că reprezintă un popor puternic şi dârz. Un bour cu stea între coarne ne previne că nu-i loc de interpretări: chişinăuenii sunt parte a naţiunii moldoveneşti şi basta. Site-ul nu a fost lansat oficial, a anunţat directorul companiei care îl promovează, fost absolvent al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj şi jurnalist la Moldova 1, menţionând că în câteva săptămâni vom afla numele celor 50 de autori ai iniţiativei care îngroaşă rândurile adepţilor tezelor moldoveniste. Pentru că la Chişinău avem un regim democratic, moldovenii.md şi-au găsit spaţiu de afirmare oriunde au plătit, astfel că stema statalităţii moldoveneşti o poţi descoperi pe cele mai accesate site-uri din Moldova, cum ar fi Publika.md sau Unimedia.md.
Asta n-ar fi singura campanie ideologică de manipulare cu public deschis (pentru că la scenă deschisă ar fi presupus ca regizorii, scenariştii şi actorii să se prezinte cu smerenie) care mi-a animat dimineaţa sosirii. Un nou an, o nouă primăvară, o nouă lună mai, cu a sa dată de 9, disecată într-un fel de estici, într-altul de vestici. La Chişinău, deocamdată, 9 mai este Ziua Victoriei (împotriva fascismului), aşa apare scris pe panourile publicitare, aşa se primeşte. Probabil ca va fi şi Ziua Europei peste ceva vreme, poate o săptămână, poate două, ca replică electorală măcar. Acum depinde şi de cine anume închiriază acele panouri şi cu ce sumă.
Într-o parcare am văzut şi eu panglica Sf. Gheorghe atârnând de antena unei maşini, carevasăzică, şoferii să nu uite că Rusia a eliberat Republica Moldova în cel de-al Doilea Razboi Mondial. Liga Tineretului Rus a avut grijă de acest aspect istoric. Aceeaşi Ligă a plantat astăzi 66 de puieţi de liliac, inaugurând o “Alee a Victoriei” în parcul Valea Trandafirilor din Chişinău, una dintre cele 66 de acţiuni planificate de Ligă pentru a marca împlinirea a 66 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, când ,,armata sovietică a eliberat Moldova de sub jugul fascist şi românesc”.
Am poposit pe o bancă în apropiere de Lenin. La picioarele lui am putut observa încă multe buchete de flori aduse de comunişti cu ocazia împlinirii a 141 de ani de la naşterea liderului bolşevic. Pe asfalt, la câţiva metri mai departe, scria în limba rusă că totul va fi bine.
Spre Bucureşti am luat autocarul, împreună cu oameni încărcaţi de produse pregătite în gospodărie cu ocazia sărbătorilor pascale am trecut cele două vămi româneşti în aproape două ore. Un domn dintr-un sat de pe lângă Chişinău, emigrant în Germania, căsătorit cu o poloneză cu care îşi ţinea căsnicia numai în limba rusă, m-a întrebat dacă-s româncă. I-am răspuns că la fel ca şi dânsul. A replicat că-s împărţite părerile, că vorbim, totuşi, cu accent diferit. După ce i-am mărturisit că mama mea, fiind din Braşov, are accent de ardeleancă, nu a mai protestat. Am fost si eu pentru 5 minute un panou.
Foto: Badorgood.com