Autorităţile de la Kiev au trimis 1.000 de militari ai trupelor naţionale ucrainene la graniţa cu Republica Moldova, pe segmentul de frontieră cu regiunea transnistreană, la Cuciurgan, oraşul Dnestrovsk, informează Kyiv Post.
Trupele ucrainene vor sprijini poliţiştii de frontieră în probleme de securitate.
Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, a semnat un decret care izolează regiunea transnistreană de restul Republicii Moldova, dar și de Ucraina.
Potrivit serviciului de presă al așa-zisului ”președinte” al ”rmn”, decretul a fost elaborat cu scopul îmbunătățirii mecanismelor de reglementare a fluxurilor de migrație pe fondul creșterii riscurilor la frontiera cu Ucraina, al ratei criminalității din Ucraina și Republica Moldova, precum și pentru a bloca accesul elementelor criminale pe teritoriul regiunii transnistrene.
Documentul vizează motivele de refuz de intrare pentru migranți în regiunea transnistreană, precum și pentru luarea deciziilor cu privire la indezirabilitatea de ședere (rezidență) pentru cetățean străin sau apatrid. De asemenea, legea pentru migrație stabilește că cetățenii străini și cei apatrizi vor avea nevoie de o invitație de a intra în regiune, precum și un permis de intrare, emis de așa-zisul ”guvern” de la Tiraspol. La vama ilegală a separatiștilor, cetățenii considerați străini vor fi nevoiți să completeze un card de migrație, care va fi înapoiat tot în vamă, la ieșirea din regiune.
Autoritățile de la Tiraspol vor putea expulza cetățeni străini aflați pe teritoriul regiunii transnistrene dacă au pledat pentru o schimbare violentă a sistemului constituțional sau dacă au amenințat securitatea regiunii.
Într-o analiză recentă din Foreign Affairs, Taras Kuzio, specialist britanic în probleme de securitate, economie şi politică ucraineană, susţine că regiunea transnistreană reprezintă unul dintre furnizorii principali de mercenari specializaţi în tehnici teroriste pentru planurile geostrategice ale actualei puteri de la Kremlin.
“Formarea teroriştilor are loc la centrele de coordonare Novaia Rus (Noua Rusie – n.r.) din oraşele ruseşti Belgorod, Tambov, Taganrog şi Rostov; în zona transnistreană de conflict îngheţat din Moldova (Republica Moldova – n.r.); şi în portul Sevastopol din Crimeea, unde se află staţionată Flota Mării Negre. Teroriştii capturaţi din grupul Svat, care au activat în regiunea Mariupol, au mărturisit că au participat în taberele de antrenament din Sevastopol. Acolo, spun ei, au fost învăţaţi cum să construiască bombe, cum să poarte războaie urbane de gherilă şi cum să efectueze operaţiuni de recunoaştere şi de colectare de informaţii în spatele liniilor inamice”, notează specialistul britanic.
Potrivit lui Taras Kuzio, serviciul rus de informaţii, GRU, şi serviciul de securitate federală al Rusiei, FSB, se ocupă de antrenarea teroriştilor.