Vasile Tărâțeanu a vorbit, pentru InfoPrut, despre situația comunităților de români din Ucraina. În a doua parte a interviului, Tărâțeanu a vorbit despre presa de limbă română din Cernăuți.
(I) Vasile Tărâțeanu: Ucrainenii folosesc în continuare „limba moldovenească”
Sunt și eu ziarist, cu experiență de peste 50 de ani. În regiunea Cernăuți, până la război, până la intrarea în vigoare a Tratatului Ribbentrop – Molotov, au existat foarte multă presă de limbă română, dar și în limba germană, în idiș.
În limba română au fost foarte multe publicații ale diverselor organizații sau publicații de partid sau publicații literare și de cultură, fondate de diverse societăți culturale, diverși oameni de afaceri. Erau edituri, librării, instituții culturale românești, conservator, universitate, bănci, dar asta atunci când făceam parte din România Mare.
Când au venit rușii prima dată au fost închise toate instituțiile noastre, societățile, băncile, școlile au devenit sovietice, cu trecerea la alfabetul chirilic în mod obligatoriu și cu introducerea limbii ruse ca limbă de stat.
Limba rusă este limba unui popor mare, în care au scris mari scriitori – Dostoievski, Tolstoi. Nu putem să spunem că limba rusă este o limbă pe care nu o respectăm, ca limbă a unui popor mare, cu care, de-a lungul istoriei, am fost în diverse momente: uneori au fost aliații noștri în războiul împotriva turcilor, alteori au fost rivalii noștri ori agresori care au ocupat teritoriul nostru.
După război, imediat au fost toate închise și s-a creat o un ziar nou, în baza fostului ziar românesc Bucovina. S-a creat o redacție nouă, care a început să tipărească ziarul Bucovina Sovietică. A apărut câteva luni, la început, în grafia firească latină, pentru că toată aparatura era cu grafie latină, apoi s-au adus caractere chirilice și ziarul a început să fie tipărit în limba așa-zisă moldovenească, cu grafie chirilică. Acesta era unicul ziar în limba română până în 1967. Au mai fost deschise și ziare ale consiliilor raionale și ale administrațiilor de stat din Herța, Hliboca, Noua Sulița și Storojneț, raioanele unde populația românească este foarte mare. Toate au apărut în chirilică și erau organe ale instituțiilor de stat, ale comitetelor raionale sau regionale de partid din Ucraina.
În 1967, acest ziar Bucovina Sovietică, datorită unui scriitor și redactorului șef, Vasile Leviţchi, s-a transformat într-un ziar independent, nu dublaj al unui ziar ucrainean. Astfel s-a creat ziarul Zorile Bucovinei. A fost un timp organ al comitetului regional de partid, apoi al consiliului regional. Când Partidul Comunist a fost desființat, nu a mai fost printre fondatorii și sponsorii ziarului. A renunțat la statutul de fondator al ziarului și comitetul regional. Așa a devenit un ziar independent.
Eu am lucrat acolo 13 ani, chiar în perioada când era organ al Partidului Comunist. Eram nevoiți atunci să ascundem dicționarul român când venea cineva în control, să nu vadă că noi ținem de limba română. Țineam pe masă doar dicționarul moldovenesc.
În ’90, eu fiind în Cernăuți când a apărut Societatea pentru Cultură Românească Mihai Eminescu, una dintre cerințele adunării generale a fost de a înființa un ziar românesc independent, care să apară în veșmântul firesc al limbii noastre, în grafie latină. Zorile Bucovinei apărea încă în grafie chirilică deoarece nu găseam nicăieri caractere în grafie latină. S-au adus cu greu datorită unor oameni de-ai noștri care au adus pe ascuns matrițe și au dotat tipografia regională. Se adoptase deja la Chișinău trecerea la grafie latină și Ucraina, care promovau politica față de Republica Moldova, a trebuit să trecem și noi la grafie latină. Au fost, desigur, delegații, ne-am adresat la administrația regională de stat și am trecut și noi încetul cu încetul. Până să trecem, timp de patru ani, eu, în calitate de redactor șef la Plaiul românesc și colaboratorul meu Gheorghe Gorda, eram nevoiți, când eu, când el, să plecăm la Chișinău, să stăm o zi sau două acolo, să dormim la tipografie pe scaun, să tipărim ziarele. Le aduceam apoi la Cernăuți și le difuzam în mod gratuit prin biserci, prin școli. Așa au apărut primele numere din Literatura, Arta, Glasul națiunii – erau tipărite în grafie latină în Țările Baltice și apoi aduse la Chișinău.
Atunci a apărut ziarul Plai românesc, pe care l-a fondat Societatea pentru Cultură Românească Mihai Eminescu, eu fiind ales redactor șef al acestei publicații. În 1994 autoritățile ucrainene din Cernăuți au avut pretenții față de politica pe care o promovam prin acest ziar, au dat în judecată ziarul și au cerut suspendarea apariției ziarului din trei motive: promovarea pretențiilor teritoriale românești asupra Ucrainei, instigare la vrajbă interetnică în Ucraina și discreditarea statului ucrainean. Timp de un an m-am judecat cu autoritățile, am câștigat procesul, dar ei au solicitat ca noi dă îndeplinim niște cerințe, adică să scot firul de sârmă ghimpată din titlul ziarului, pe care eu îl băgasem de când a apărut ziarul, ca simbol al împărțirii plaiului românesc în două. Eu am spus că nu pot scoate pentru că el există în realitate și am spus că atunci când între România și Ucraina va exista o frontieră cum este între Germania și Franța, nu una de gulag stalinist, atunci eu scot sârma ghimpată din titlul ziarului.
A trebuit să fie reînregistrată publicația, dar nu acceptau sârma ghimpată și atunci eu am plecat, să nu fie suspendată apariția ziarului. Atunci am fondat ziarul Arcașul. Voiam să îl numesc mai întâi Deșteaptă-te, române!, dar nu au vrut să accepte. Apoi am propus titlul Patria, dar au spus că trebuie să spun Patria ucraineană, că s-ar putea înțelege că eu mă gândesc la patria română. Așa am luat numele ostașilor lui Ștefan cel Mare, care erau arcașii. Am numit ziarul Arcașul, care trebuia să stea, la fel ca arcașii lui Ștefan cel Mare, la apărarea limbii, tradițiilor, obiceiurilor populare, istoriei noastră, culturii.
În 1996 sunt anchetat la Procuratură pentru că Arcașul promova aceeași politică pe care am promovat-o prin paginile Plaiului românesc. A fost un proces, am fost amendat pentru că am încălcat modalitatea de plată a impozitelor de stat, adică le-am plătit în numerar la tipografie și nu prin virament. Deci banii pe care îi primeam ca sprijin pentru scoaterea ziarului nu trebuia să îi dau direct la tipografie, ci să-i pun în bancă. Mi s-a închis redacția și mi s-a închis contul. Eu am scos ziarul mai departe, l-aș scoate și în ziua de azi dacă aș avea bani.
În momentul acela, pentru cazul în care ar fi suspendat apariția, am înființat alt ziar, Curierul de Cernăuți, care apare tot din când în când, când mai găsim bani. Noi promovăm aceeași politică, demonstrând că suntem români, că avem drepturile noastre.
Atunci, pentru că tineretul m-a rugat să-i sprijin și pe ei, am fondat ziarul Junimea, care a ieșit câțiva ani, apoi l-am transmis Ligii tineretului român din Ucraina, acum redactor șef este Liviu Rusu.
În timpul acesta au fost fondate și alte ziare, cum ar fi cel al minorității românești din Ucraina, ziarul Concordia, al cărui prim redactor șef a fost prietenul meu Simion Gociu. Avea un tiraj până la 15.000, dar i s-au pus piedici diverse pentru politica pe care o promovează, pro-românească, pentru apărarea drepturilor noastre. De la 12 pagini, a ajuns acum la doar 4 pagini și apare o dată pe săptămână.
Mai este un ziar, Libertatea cuvântului, care mai întâi a fost un ziar dublat după un ziar ucrainean, apoi a devenit independent. Acum e preluat de un om de afaceri român din Ucraina.
Ziarele Zorile Bucovinei și Libertatea cuvântului primesc ajutor de la Departamentul Românilor de Pretutindeni. E foarte bine că presa din afara României e sprijinită, e un plus pentru DRP. Mi-aș dori ca oricine ajunge la conducere să sprijine publicațiile românești din Ucraina.
Acum a apărtu și un portal de limbă română la Cernăuți, BucPress.eu. Mai există un studio și un post de radio, deocamdată de stat, dar acum, când se pune problema în Ucraina a desființării acestor instituții de stat, nu au un sprijin material. Dacă se desființează instituțiile mass-media de stat din Ucraina, ar trebui ca o televiziune din România să-și deschidă studio acolo.
