Premierul Chiril Gaburici spune că își dorește o relație caldă și sinceră cu România și că vede un prieten adevărat și un partener de încredere în București.
„Îmi doresc o relație caldă şi sinceră cu România, aşa cum ne-am obişnuit mai ales din 2009 încoace. Am avut şi avem nevoie de acest suport prietenesc în drumul nostru spre Uniunea Europeană”, a declarat premierul într-un interviu pentru Hotnews.
Gaburici este entuziasmat de vizita oficială a președintelui României, Klaus Iohannis, la Chișinău, care începe astăzi. Premierul și-a propus să dicute cu Iohannis despre proiectele comune ale celor două state românești, începute anterior mandatelor celor doi, dar și despre situația din regiune, în contextul conflictului din Ucraina.
Noul premier a mai spus că Guvernul va demara formalitățile necesare ca gazoductul Iași – Ungheni să fie în întregime funcțional. Pentru continuarea construcției de la Ungheni la Chișinău, va miza în continuare pentru suportul României, în special, și pe suportul Uniunii Europene, în general.
Gaburici preferă să fie realist în ceea ce privește depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană.
Chiril Gaburici:
Depunerea cererii de aderare este doar o acțiune intermediară, care depinde în primul rând de noi și nemijlocit de nivelul nostru de pregătire. Eu personal îmi doresc ca acest lucru să se întâmple în cel mai scurt timp posibil. Însă cred că trebuie să fim realiști și să ducem la bun sfârșit reformele asumate în fața cetățenilor, aici mă refer în primul rând la eficientizarea luptei cu corupția, reforma justiției, incluziunea socială, consolidarea statalității, dezvoltarea economică și atragerea investițiilor. Toate acestea pot fi asigurate în special prin buna implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
Totuși, Gaburici a ținut să precizeze că principalul obiectiv al Cabinetului său este integrarea europeană. „Eu consider că Republica Moldova are un singur viitor, și anume unul european”, spune premierul.