Ieri vă anunţam că astăzi va avea loc lansarea studiului „Republica Moldova în conştiinţa publică românească”, realizat în cadrul programului Bridging Moldova al Fundaţiei Soros România, autorii acestuia fiind Cristian Ghinea, Istvan Horvath, Liliana Popescu şi Victoria Stoiciu.
Foto: Iulia Modiga, InfoPrut
De multe ori mi-am pus întrebarea: „Cine are nevoie mai mult de unire: România sau Republica Moldova?” Este o întrebare la care răspunsul se conturează destul de greoi, pentru că deşi afişăm o atotcunoaştere a realităţii reciproce, de fapt nu ne interesează prea mult prin ce procese trecem ca români, ca cetăţeni sau ca participanţi activi sau pasivi la evenimente de importanţă majoră pentru dezvoltarea societăţii ai cărei membri suntem. De mai mult timp am stabilit pentru noi că cei de dincolo de Prut sunt basarabeni, ruşi sau pur şi simplu moldoveni, dar pentru a nu stârni prea multe discuţii şi dezbateri preferăm să le spunem locuitori ai Republicii Moldova. Simplu, convenabil şi fără să ne creeze prea multă bătaie de cap.
Cine sunt locuitorii statului de dincolo de Prut? Sunt ca noi (români) sau ca ei (ruşi)? Îi vrem, ne vor? … Iată câteva întrebări aparent simple, dar deosebit de dificil de a le atribui şi un răspuns acceptabil dacă nu avem suficient curaj pentru unul onorabil.
Trebuie să recunosc că am avut acces la conţinutul studiului cu puţin timp înainte de lansare. L-am studiat pe diagonală, lăsându-mi suficient spaţiu şi timp pentru a mă lăsa influenţată de opiniile personale ale autorilor într-un cadru oficial. Supriză: scopul nu a fost acela de a mă impresiona în calitatea mea de cetăţean al României sau al Republicii Moldova, ci în calitatea mea de persoană preocupată de procese şi percepţii, în calitatea mea de observator şi participant la construirea unui dialog între două state vecine, care nu ştiu mai nimic unul despre celălalt şi cărora le convine această coezistenţă a raporturilor bilaterale în starea actuală, pentru că acum doi ani unii, partea europeană, prefera să îngheţe relaţia şi să păstreze celula în frigiderul diplomaţiei pentru atunci când va apărea un nou know-how politic mai avansat, iar celalaltă, declarativ comunistă, făcea spume la gură din cauza lipsei de adrenalină, căutând insistent duşmani artificiali atât la est, cât şi la vest, pentru că în interior deja era plictisită de subordonarea ideală a electoratului docil şi receptiv la prostie.
Îmi cer scuze de la voi, cititori, că am renunţat la stilul academic pentru a redacta acest articol, dar sunt sigură că presa din România deja a făcut public senzaţionalul din studiu, adică a relatat că majoritatea cetăţenilor români (51,5%) sunt de părere că unirea ar trebui să fie un obiectiv naţional, în condiţiile în care nu mai puţin de 82% din respondenţi spun că sunt puţin, foarte puţin sau deloc informaţi cu privire la Republica Moldova, iar 58% dintre români nu ştiu că fraţii lor români, care locuiesc pe pământ românesc/parte a ţării noastre, care trăiesc în sărăcie şi cu care dorim să ne unim, chiar dacă îi mai numim şi ruşi (aici vina le aparţine în întregime) se confruntă cu o aşa problemă cu numele „Ce este Transnistria?” „Nu ştiu, nu răspund” este o alternativă ideală pentru „nu mă interesează, nu e problema mea”.
Eu nu critic autorii, eu îmi aduc critici în primul rând mie şi incapacităţii mele de a-mi oferi mai mult timp pentru a reflecta asupra acestor realităţi.
Vă invit pe toţi cei interesaţi să aflaţi despre cum găndeşte Republica Moldova majoritatea în România să accesaţi pagina web a Fundaţiei Soros România. Vă asigur că veţi avea parte de o lectură nu doar plăcută, ci mai ales utilă despre cum creşte toleranţa atunci când scade naţionalismul în intensitate, despre un statut neclar al celor pe care îi percepem drept români de dincolo de Prut, despre modul în care se manifestă naţionalismul etnic în raport cu cel civic, care e mai puţin exclusivist şi mai mult integrator (Victoria Stoiciu), despre măsura în care există Republica Moldova pentru cetăţenii români dincolo de realitatea mediatică, despre micul trafic la frontieră, numit mai în glumă mai în serios comerţ de valiză, despre locuitorii Republicii Moldova care sunt străinii cei mai apropiaţi sau familia cea mai distanţată, despre cum ne-am asumat un profil cultural, despre acceptarea rezervată a moldovenilor (Istvan Horvath), despre cum românilor nu le este prea clar ce identitate au cei de dincolo de Prut şi dacă şi celor din urmă le este clar acest lucru, despre românii conştienţi că ştiu prea puţine despre Republica Moldova şi adesea apelează la imaginar pentru a suplini deficitul de percepţii şi senzaţii, despre eforturile care trebuie depuse la nivel guvernamental pentru a cunoaşte Republica Moldova, despre lipsa unei politici coerente, despre evitarea conştientă a acesteia în perioada comunistă, despre trendul pozitiv al relaţiei dintre noi şi ei (oricare ar fi ei şi oricare am fi noi), despre supraestimarea de către cetăţenii români a dorinţei moldovenilor pentru unire, despre beneficiile mai mari pentru locuitorii de dincolo de Prut în eventualitatea realizării unui asemenea act, despre probabilitatea asumării acestuia într-o mentalitate orientată spre centralizare politică (Liliana Popescu), despre cum poate România să contribuie la integrarea europenă a Republicii Moldova, despre cât de bine ne înţelegem în aceeaşi limbă, fără a valorifica potenţialul acesteia în relaţia bilaterală noi-ei (Cristian Ghinea).
