Aproape întreaga Republică Moldova este în pericol de a rămâne în pană de curent electric de la 1 iulie.
Gas Natural Fenosa ar putea reduce cu până la 40% din alimentarea cu energie electrică, ca urmare a amânării plăților pentru energia furnizată.
Compania spaniolă precizează într-un comunicat de presă a fost avertizată printr-o scrisoare că sistarea alimentării cu energie electrică ar putea avea loc de la 1 iulie curent, însă a solicitat o amânare a aplicării acestei măsuri.
În comunicatul companiei se arată: „Gas Natural Fenosa a solicitat furnizorului amânarea aplicării măsurii anunţate până pe 15 iulie curent, cu încrederea că până atunci ANRE îşi va onora angajamentele şi va aproba noile tarife în corespundere cu cererile prezentate, pentru a debloca astfel situaţia gravă în care se află întreg sectorul energetic al ţării, inclusiv cel mai mare furnizor de energie electrică din Moldova, care deserveşte circa 70% din teritoriul ţării”.
Gas Natural Fenosa susţine că este nevoită să tergiverseze plăţile din cauza că tarifele din 2012 nu au fost încă ajustate pentru a acoperi costul integral al energiei electrice.
Situaţia este complicată: compania achiziţionează energie electrică în dolari, la o rată de schimb conformă cu tariful în vigoare de 11,8 lei/dolar, “în condiţiile în care acest curs real este 18,68 lei/dolar la zi”, subliniază în comunicat reprezentanţii companiei.
În urmă cu ceva timp, Gas Natural Fenosa a cerut Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică majorarea tarifelor cu circa 60%. Tariful mediu solicitat de furnizor este de 2,66 lei, faţă de cel actual de 1,52 lei.
La finele lunii martie, reţelele de distribuţie a curentului electric “RED Nord” şi “RED Nord-Vest”, care deservesc peste 295 de mii de consumatori, inclusiv 8.600 de agenţi economici, au cerut şi ele majorarea tarifului cu 50% şi respectiv 61%. Reprezentanţii „RED Nord-Vest” motivau solicitarea prin faptul că înregistrau pierderi din cauza deprecierii leului. “RED Nord-Vest” solicita majorarea tarifului de până la 2,71 de lei pentru un kilowatt/oră.
În absenţa unor funizori alternativi de energie electrică, Republica Moldova va continua să cumpere încă un an de zile curent electric de la ruşi. Grupul rus Inter RAO EES, care controlează central electrică de la Cuciurgan, din regiunea transnistreană, va acoperi şi în acest an aproximativ 80% din necesarul de energie electrică pentru alimentarea Republicii Moldova.