Cabinetul de miniștri în exercițiu de la Chișinău a aprobat un amplu program de studiere a limbii române și a celei materne în Găgăuzia, sub genericul „Integrarea cu respect pentru diversitate- învățarea stimulată a limbilor română și găgăuză”.
Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a declarat în acest context că cererea de studiere a limbii de stat în Găgăuzia este foarte mare. ,,În prezent, există un interes foarte mare atât din partea conducerii autonomiei, cât şi din a locuitorilor săi de a învăţa limba de stat. Noi vrem să participăm în toate procesele publice din Republica Moldova şi trebuie să vă spun că iniţiativele în acest sens vin de la oameni, în fiecare zi parvin astfel de adresări”, a precizat Vlah, citată de Gagauzinfo.md.
Proiectul susținut de Înaltul Comisar OSCE pentru Minoritățile Naționale și implementat de Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova va avea o durată de 6 luni, timp în care circa 150 de persoane, copii și părinți, vor avea prilejul de a studia limbile română și găgăuză, informează Serviciul de Presă al Guvernului în exercițiu de la Chișinău. De asemenea, aceeași sursă menționează că valoarea costurilor se ridică la circa 150.000 de euro.
Autor: Roxana Ciurtin