Acţiunile din ultimele zile ale Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) nu sunt altceva decât un spectacol ieftin şi fără credibilitate, consideră Maia Sandu, ministrul în exerciţiu al Educaţiei.
Invitată la emisiunea „Alb&Negru” de la Unimedia, Maia Sandu a făcut, în acest sens, următoarele declaraţii: „Mă întreb de ce are loc tot spectacolul acesta tocmai acum și nu cu două, treiluni în urmă. Mă întreb de ce sunt investigate acțiunile unei părți și ale alteia nu? CNA trebuie să-și facă datoria, dar tot ce are loc e necredibil. Dacă persoanele reținute sunt vinovate, atunci trebuiau trase la răspundere cu ceva timp în urmă. Unii oameni pot să manipuleze procuratura, justiția”.
Ministrul Educaţiei se întreabă de ce nu este aceeaşi activitate justiţiară şi în cazul celor care administrează sistemul bancar al Republicii Moldova.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, Maia Sandu a spus că încă nu este decisă dacă va accepta un portofoliu de ministru în noul Executiv care se negociază în aceste zile între PLDM, PDM şi PL. „Vreau să văd ce va reprezenta viitorul Guvern, cum va lupta cu corupția, ce echipă va fi. Contează și oamenii din instituțiile care nu sunt subordonate Executivului, ci Parlamentului. E vorba de instituțiile care trebuie să lupte cu corupția. Trebuie să se discute despre o schimbare la Banca Națională a Moldovei și în alte instituții. Trebuie să se facă schimbări în toate sectoarele”, a precizat Sandu, adăugând că prezenţa ei în viitorul Guvern va depinde şi de “cine va fi premier”.
În cadrul emisiunii a fost abordat scenariul viabilităţii ei în funcţia de şef al Guvernului. Întrebată dacă ar accepta fotoliul de premier, Maia Sandu a răspuns că, personal, nu crede că “susținerea de care ziceți că mă bucur în rândul oamenilor e valabilă și în cazul politicienilor. Pentru a avea voturile necesare, e nevoie de susținerea politicului. Nu am ambiții să devin premier. Dacă mi s-ar propune asta? Depinde. Aș accepta, dacă aș avea o echipă pe care pot conta. Mai contează să se lupte cu corupția, să se urmărească ce se face cu banul public”.
Persoanele reţinute ieri în dosarul devalizărilor cu chiot de la Banca de Economii au fost puse astăzi sub învinuire pentru spălare de bani.
Procurorii şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) au efectuat un complex de acţiuni de urmărire penală, inclusiv percheziţii, şi au ridicat probe materiale relevante pentru dosar.
În schema complexă a devalizărilor a apărut, mai nou, şi un om de afaceri din România, suspectat de spălare de bani. Deşi a fost citat de procurorii CNA pentru audieri în acest dosar, acesta nu s-a prezentat la data indicată şi urmează din nou să fie citat. În cazul în care nu va da curs citaţiei, va omul de afaceri va fi dat în urmărire internaţională.
Dacă cele patru persoane – vizate şi într-un alt dosar de fraudă în România – reţinute de CNA vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 10 ani de închisoare.
Printre persoanele reţinute se numără şi rude ale fostului premier Vlad Filat, şeful liberal-democraţilor. Este vorba despre nepotul său milionar Vladimir Rusu. Dar și cumnatul și nașul acestuia, Ion Rusu, au fost reținuți pentru 72 de ore de CNA, în cazul furtului de la BEM, într-o operațiune la care a participat și FBI.
Tot în legătură cu ,,jaful secolului” au fost reținuți și administratorul Caravita, Igor Cijov, dar și directorul financiar Tatiana Roșioru. Firma „Caravita Co” SRL este vizată într-un dosar penal pentru spălare de bani.
„Caravita Co” este condusă de multimilionarul Vladimir Rusu. Astăzi, Judecătoria Buiucani a luat decizia de a-l trimite pe Rusu 30 de zile în arest, în izolatorul de urmările penală al CNA. Șeful Direcției Generale de Urmărire Penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că în urma perchezițiilor au fost găsite ștampilele companiilor care au intermediat tranzațiile de la BEM, iar aceasta ,,demonstrează clar implicarea persoanelor reținute în această operațiune”. Zumbreanu a mai precizat că au fost găsite și cheile de acces de la mai multe conturi bancare ale companiilor prin care s-au tranzitat banii de la BEM.
Nepotul lui Vlad Filat a intrat în atenția opiniei publice după ce portalul Bani.md a publicat o investigație cu referire la acesta. Vladimir Rusu este fiul Alei și Ion Rusu, nașii de cununie ai lui Vlad Filat în cea de-a doua căsătorie, Ala Rusu fiind sora lui Vlad Filat, iar Ion Rusu, după cum se cunoaşte în cercurile PLDM, pe lânga calitatea de rudă apropiată, este şi omul de încredere în afacerile liderului PLDM.
”Caravita Co” SRL este o companie specializată în achiziţionarea terenurilor și lucrărilor agricole, înregistrată în satul Zolotievca, Anenii Noi. Compania are peste o sută de angajaţi şi îşi desfăşoară activitatea în sediul Ipteh, administrat de Ion Rusu, dar fiind în proprietatea lui Vlad Filat. Genurile de activitate ale “Caravita Co“ SRL variază de la cumpărarea și vânzarea imobilelor, până la servicii în agricultură, cultura strugurilor, cultura legumelor și a cerealelor, precum și altele.
Deși “Caravita” are un capital social de numai 5400 de lei, Vladimir Rusu, timp de trei ani, a investit doar în terenuri şi agricultură peste 700 de milioane de lei, ceea ce constituie peste 38 de milioane de euro, fapt confirmat prin rapoartele publice ale Agenţiei de Investiţie şi Plăţi pentru Agricultură.
După difuzarea acestor informații, Procuratura Generală a reacţionat și pe 20 august 2014 a fost iniţiat un control privind respectarea legislaţiei la utilizarea fondurilor de subvenţionare a producătorilor agricoli.
Liderul PLDM Vlad Filat consideră că reținerea rudelor sale în cazul jafului de la BEM reprezintă o încercare de a împiedica constituirea unei alianțe de guvernare proeuropene.
Marți, foştii premieri Iurie Leancă şi Chiril Gaburici, viceguvernatorul Băncii Naţionale Ion Sturzu, ministrul Finanţelor Anatol Arapu, preşedintele Comisiei de anchetă privind situația din sistemul financiar-bancar, Marcel Răducan şi alte persoane publice au fost audiaţi în calitate de martori dosarul furtului de la BEM.