O coloană de transportatoare cu sisteme de rachetă S-300 a fost surprinsă în această dimineaţă pe ruta Odesa-Reni, informează portalul bessarabiainform.com, care a fotografiat transportul balistic.
Conform sursei citate, cel mai probabil armamentul urma să fie instalat în raionul Dnestrovsk, pentru a ţine sub supraveghere militară spaţiul aerian al Ucrainei pe segmentul de frontieră cu regiunea separatistă a Republicii Moldova.
Luna trecută, atât surse media ucrainene, cât şi presa din Moscova au anunţat că autoritățile centrale de la Kiev îşi suplimentează sistemul de rachete antiaeriene S-300 în apropiere de regiunea Odesa, pentru a împiedica intrarea vreunui avion rusesc de aprovizionare în spațiul lor aerian cu provizii pentru soldații ruși din regiunea transnistreană, după abrogarea de către Ucraina, în mai, a acordului privind tranzitul militar al Rusiei spre regiunea transnistreană.
Recent, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat declanşarea unei campanii de proporţii împotriva contrabandei din Ucraina, iar regiunea transnistreană, renumit culoar contrabandistic al fostului spaţiu sovietic, este una dintre principalele ţinte.
„Vom consolida securitatea la graniţa cu Transnistria şi vom impune un control strict asupra porturilor internaţionale din partea de sud a Ucrainei. Graniţele noastre vestice vor avea de acum încolo puncte de trecere comune cu ţările învecinate. În est, decizia principală este, desigur, un nou sistem de acces electronic”, a declarat Poroşenko, recent, în cadrul unei întâlniri avute la Odesa cu şefii administraţiilor regionale, informează Kyiv Post.
Potrivit preşedintelui Ucrainei, de combaterea contrabandei se vor ocupa grupuri mobile speciale de voluntari şi soldaţi înarmaţi.
În ceea ce priveşte sistemul electronic de trecere, Poroşenko a precizat că update-ul tehnologic al acestui aspect frontalier nu doar că va înlesni procesul de traversare a liniei de contact dintre zona de război a separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei şi teritoriile controlate de administraţia centrală de la Kiev, dar, de asemenea, ar putea fi şi o soluţie eficientă de monitorizare şi blocare a fluxului imens de contrabandă care porneşte din teatrul de război şi duce spre întreaga Ucraină şi Rusia.
De asemenea, fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, actual guvernator al regiunii Odesa, a anunţat săptămâna trecută că misiunea sa anticorupţie ar putea primi finanţarea Guvernului Statelor Unite, iar poliţişti din California sunt pregătiţi să antreneze noua forţă de poliţie din Ucraina.
„Am convenit că poliţişti din California vor antrena noua noastră forţă de miliţie. De asemenea, în cadrul campaniei noastre curente anticorupţie, administraţia SUA a acceptat să ofere fonduri pentru reformele şi pentru proiectele administraţiei”, a scris fostul preşedinte georgian pe pagina sa de Facebook după întâlnirea cu ambasadorul Statelor Unite în Ucraina, Geoffrey R. Pyatt.
Poliţia ucraineană va intra într-un amplu proces de modernizare, în cadrul unui pachet de reforme al autorităţilor de la Kiev. Conform sursei citate, primele unităţi ale poliţiei de patrulare au apărut la Kiev, iar unităţi similare vor exista şi în Dnepropetrovsk, Harkov, Odesa şi alte oraşe mari.
Autorităţile centrale spun că actuala reformă va oferi Ucrainei o forţă de poliţie bine plătită, la standarde europene.
Odesa rămâne una dintre principalele redute ale Kievului în lupta cu separatiştii pro-ruşi, însă celebra regiunea ucraineană este un veritabil “vârtej” de corupţie endemică.