Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, a vorbit într-un interviu-fulger pentru REUTERS despre următorii paşi care vor fi făcuţi pentru recuperarea miliardului de dolari furat de la BEM, Banca Socială şi Unibank în ceea ce presa internaţională a numit „jaful secolului”.
Streleţ a declarat pentru REUTERS că va face o ofertă luni pentru selectare organelor internaţionale de anchetă care, după episodul Raportului Kroll, vor avea o dublă sarcină – urmărirea banilor lipsă şi apoi recuperarea lor.
„Prima parte va fi o anchetă, pentru a afla unde sunt activele şi banii, cine sunt cei care au instigat la asemenea acţiuni şi cine sunt beneficiarii”, a explicat premierul Valeriu Streleţ.
A doua etapă a investigaţiei, cea care va viza recuperarea fondurilor devalizate, se va desfăşura după principiul „taxei de succes”, specifică, de obicei, ritualului financiar asociat vânătorilor de recompense.
„Ei îşi vor primi remuneraţia doar dacă vor avea succes (în recuperarea banilor – n.r.)”, a precizat Streleţ.
Primul-ministru a afirmat că este imposibil ca banii să dispară fără urme, adimţând, totuşi, că şi în eventualitatea în care vor fi găsiţi o serie de obstacole juridice ar putea apărea apoi în recuperarea lor: „Contăm pe cooperarea guvernelor în cazul în care vom găsi conturile, dar eu ştiu că va fi un proces destul de lung şi anevoios”.