Devalorizarea continuă a leului ne pune pe toți în dificultate. Salariile noastre în lei, tot așa rămân. Pe lângă asta, scumpirile de la miezul nopții își spun cuvântul.
Pentru mine un leu în plus la pâine nu înseamnă nimic. Ne descurcăm. Dar când am văzut reacțiile pensionarilor mi s-a făcut rău. Pur și simplu plâng oamenii pe stradă. La Căușeni a ieșit lumea la proteste după scumpirea pâinii. Cei mai mulți erau pensionari și veterani. Plângeau. Mi i-am imaginat o clipă pe toți acești bătrâni stând înaintea lui Dumnezeu, cu foamea lor, cu disperarea lor. Și mi s-a părut un păcat inimaginabil pe care guvernanții îl vor plăti înaintea lui Dumnezeu, în special cei care au participat tacit sau activ la furtul miliardului.
Mie mi-au plăcut ca politicieni și Iurie Leancă, și Maia Sandu. Dar când mă gândesc că știau de ceea ce urma să se întâmple în băncile moldovenești și au tăcut, îmi trece tot dragul. Tăcerea e o formă de complicitate, ne place sau nu.
Toate acțiunile guvernanților au stors lacrimi de la pensionarii Moldovei. Cred că adunate la un loc ar crește debitul Prutului. E înfricoșător. Îi văd pe sărmanii noștri bătrâni stând la marginea drumului și încercând să vândă flori de apartament în recipiente de plastic de la chefir, în peturi tăiate în două.
Autor: Moni Stănilă
