Pentru cine încă mai nutrea impresia mioapă că Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, nu a vorbit serios şi înverşunat din poala ursului moscovit când a spus că UE nu se va extinde în următorii cinci ani, declaraţiile recente – şocante într-o proporţie mai mică sau mai mare – de la Passau ale oficialului UE ar trebui să aibă efectul unui duş rece cu furtunul.
Războiul secesionist din estul Ucrainei nu doar că a spulberat diverse mituri expirate ale „unităţii” idealului european, demonstrând pentru a nu ştiu câta oară că Europa de Est rămâne ceea ce a fost mai mereu pentru Europa de Vest (Vestul şofat de binomul tot mai ignorant şi iresponsabil Germania-Franţa în cazul de faţă) – fratele-mutant pe care e mai bine să-l ţii închis în beci şi să-l „mângâi” ocazional cu mănuşi chirugicale pentru că e câh!, ci a reîncălzit şi ciorba occidentală de potroace antiamericane care în cazul unora tinde să nască poziţii publice la nivel înalt dintre cele mai ofertante în registrul vasalităţii. Exemplu de faţă, Juncker, de pildă. Atitudine pro-rusă împinsă spre limita pasiunii pornografice. Pe 8 octombrie, în sudul Germaniei, la Passau, într-o discuţie cu jurnalistul Udo van Kampen. Tema – “Euro, Rusia, Refugiaţii – Viitorul Uniunii Europene”. Dacă e să ne asumăm ca depresie oficială declaraţiile lui Juncker, e clar spre ce se îndreaptă viitorul UE. Să nu mai lungim însă şi să intonăm în cor afirmaţiile şefului Comisiei Europene. Declaraţia nr. 1 – Juncker spune: “Ştiu din conversaţiile mele cu (preşedintele rus Vladimir Putin) că el (nu acceptă) fraze ca cele de atunci când (preşedintele american) Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce înseamnă acest lucru? Nu poţi să vorbeşti despre Rusia aşa”. Declaraţia nr.2 – Juncker spune: „Rusia trebuie tratată ca un egal”. Declaraţia nr.3 – Juncker spune: „Trebuie să facem eforturi către o relaţie practică cu Rusia. Nu este sexi, dar aşa trebuie să facem, nu putem continua aşa”. Nu este sexi cum se cer a fi traduse propoziţiile lui Juncker, dar trebuie traduse întocmai: Gata, copilaşi, cu declaraţiile de dragoste faţă de Est, că ne-au adus numai belele neprofitabile bipolarii ăştia mâhniţi, ne-au dat afacerile peste cap. A venit vremea să-i dăm lui Putin ce vrea, să-şi ia naibii fantomele astea estice, avortonii ăştia istorici şi să spele pe cap cu ei. Cât despre SUA, Doamne ajută să iasă Hillary Clinton, că e ca şi cum ne-am pupa pe obraji cu Elţîn în piele de femeie.
Scârbos, domnule Juncker, scârbos.
Aaa, evident, asta nu înseamnă că pelerinajele politicienilor de la Chişinău la Bruxelles nu continua, ele vor continua, la fel şi promisiunile entuziaste ale birocraţilor cuibăriţi în mamutul de sticlă din Belgia, pentru că gura europeană e fabricată şi pentru trăncăneală funcţionărească, pentru că piesa de teatru numită „drumul european” trebuie să-şi păstreze aparenţele nobile, obrazul diplomatic pudrat, batista pe ţambal, chiar dacă un cal troian va fi văzut din ce în ce mai des prin prezentul cu precădere năucit al Estului strigând prin megafoane Kaput! şi C’est fini la comédie!
În Ucraina a început preludiul îngheţării conflictului. La summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius s-a bifat priveghiul de facto al Parteneriatului şi re-botezarea lui mâzgălită într-o existenţă strict pe hârtie. Vreţi să mai enumerăm şi alte evenimente de pomelnic?
Ce vede Juncker când se uită în oglindă? Se vede pe sine ţinându-l de mână pe Vladimir Putin ca într-un cordon de jandarmi şi vede un alt mare „European” ţinându-l de cealaltă mână pe Vladimir Putin. Numele lui – Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, celălalt ghişeu uman al Kremlinului, „omul nostru din Varşovia”, cum îl alinta Moscova pe încruntatul polonez în iarna lui 2008.
Cine de la Chişinău mai vrea în UE trebuie să apuce unicul drum rămas, singurul drum decent rămas. Acela al integrării este acum pavat cu ceea ce a vărsat vidanja (declaraţiile lui Juncker sunt tot un soi de vidanjă slobodă) în faţa sediului PLDM, iar la capătul covorului de materie germinativă uşa de acces a fost zidită migălos şi câteva capcane de şoareci pot fi văzute cu ochiul liber pe jumătate scufundate în moliciunea substanţei de culoare celebră şi miros consfinţit. Stop, tăiem cadrul.
Aruncaţi-vă odată ochelarii de cal, că dacă rămâi cal într-un stat artificial, falimentul economic nu te trimite în poiană, ci la abator.
Unirea va marca nu doar un act vital de reparaţie istorică. Unirea va marca şi o altă topică ce nu mai suportă amânare: o victorie geopolitică tranşantă a acestui tărâm zdrobit de Istorie împotriva acelei specii perverse de mentalitate birocratică „occidentală” care spune că aici e doar poluare de sacrificiu, bătaie de cap neglijabilă, viaţă utilă doar marginalităţii şi derivei.
