Președintele Parlamentului, democratul Andrian Candu, s-a arătat deranjat de acuzația lansată de fostul ministru al educației, Maia Sandu, potrivit căreia PDM nu ar fi partid pro-european. În argumentația sa, Candu admite că PDM ar fi putut să oprească PLDM să nu fure miliardul de dolari din băncile Republicii Moldova, dar că nu a făcut-o.
„Cea mai mare greșeală pe care PDM a facut-o, și o asuma, este faptul ca nu a intervenit mai prompt și public în a-i opri pe liderii PLDM sa fure miliardul din sistemul bancar”, a scris președintele Legislativului pe Facebook.
În același timp, Andrian Candu este de părere că dacă a fi ”pro-european” înseamnă să furi miliardul pentru PLDM, PDM dorește să se delimiteze de acest statut.
Maia Sandu a precizat sâmbătă dimineață că PDM nu mai poate fi considerat o formațiune care apără valorile europene.