Agenţia de presă Olvia informează că la sediul redacţiei ajung tot mai multe scrisori din partea organizaţiilor din regiunea transnistreană, în care acestea îşi exprimă nemulţumirile cu privire la încercarea Comisiei Electorale Centrale din R. Moldova de a deschide o secţie de votare în Corjova, Dubăsari, pentru scrutinul ce va avea loc la 5 iunie a.c.
Activiştii sociali din Transnistria amintesc că în aprilie 2009, atunci când au avut alegeri parlamentare, autorităţile R. Moldova şi-au încălcat promisiunea de a nu deschide secţie de votare în Corjova, arborând drapelul la intrare şi stabilind număr pentru respectiva secţie.
Agenţia Olvia publică o declaraţie a unor reprezentanţi ai societăţii civile din regiunea transnistreană, care se arată ,,uimiţi de curajul autorităţilor R. Moldova de a dispune de teritoriul Transnistriei după bunul plac”.
,,Autorităţile oficiale moldoveneşti nu au renunţat la încercările de a-i provoca pe transnistreni. Comisia Electorală Centrală, la ordinele liderilor săi naţionalişti, a decis încă o dată ca alegerile locale din R. Moldova să se desfăşoare şi în vecinătatea ei, în Corjova, care în mod legal este parte integrantă a oraşului nostru eroic Dubăsari”, precizează semnatarii declaraţiei. Totodată, ei amintesc de luptele de pe Nistru, din 1992, când ,,locuitorii din Dubăsari au înfruntat românii naţional-fascişti, pentru a-şi apăra oraşul, dreptul de a trăi pe acest teritoriu, de a-şi vorbi limba şi a-şi trăi viaţa în conformitate cu propriile lor viziuni”, considerând că liderii puterii din R. Moldova nu au putut să accepte existenţa Republicii Moldoveneşti Nistrene, aflându-se într-o permanentă ,,sete de răzbunare”. În acelaşi context, activiştii reclamă în scrisoare ,,tendinţa Comisiei Electorale Centrale şi a politicienilor din R. Moldova de a se comporta în regiunea transnistreană precum la ei acasă”.
Comisia Electorală Centrală a hotărât la 27 mai a.c. reamplasarea secţiei de votare nr.3 din comuna Corjova în incinta primăriei satului Cocieri, raionul Dubăsari, pentru a se evita posibilele provocări din partea autorităţilor locale din Transnistria.
Foto: Basarabeni.ro