În Republica Moldova a fost lansat recent traseul turistic „Deceniul Deportărilor din Basarabia”.
Prima oprire în acest traseu: Mereni, localitatea cu cel mai mare număr de deportați din Basarabia în perioada sovietică, transmite Agora.
Istoricul Viorica Olaru-Cemârtan, care de peste 16 ani se ocupă de studierea dosarelor deportaţilor, susţine că locuitorii din Mereni care au fost deportaţi erau preponderent intelectuali și aveau pământuri.
Cea de-a doua destinație a turului a fost „Complexul muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunii politice” din Mereni.
Finalizarea complexului este planificată pentru anul viitor.
Cea de-a treia destinație a turului a fost închisoarea temutei Securități sovietice (NKVD) de pe strada București din Chișinău.
Următoarea destinație: Centrul de Cultură şi Istorie Militară din Chișinău. Expoziția intitulată „Uniunea Sovietică” a fost inaugurată recent și realizată de către angajații instituției pe parcursul a două luni.
O altă destinație a turului l-a reprezentat Muzeul Memoriei, unde participanții sunt întâlniți de gazda instituției – Feodosia Cozmin, victimă a deportărilor.
Ultima destinație a fost Teatrul epic de etnografie „Ion Creangă” din Chișinău, unde a fost regizat spectacolul „Vis Frânt”.
Turul va mai avea loc pe data de 16 și 17 iulie, costul unui bilet este de 150 de lei și include transportul tur-retur, intrările în muzee, ghidajul și prânzul, anunță organizatorii.