Haideți să vorbim cinstit: pe 30 octombrie, o șansă mare de a ajunge președintele Republicii Moldova o are Igor Dodon. O șansă și mai mare o are contracandidatul din turul II, care se va confrunta cu Igor Dodon. Este cât se poate de evident și de aceea este o tensiune foarte mare în rândul partidelor „de dreapta” de a avea candidatul propriu la alegeri, doar-doar va fi al lor cel care va pătrunde în turul II.
Andrei Năstase și Maia Sandu nu vor renunța la candidatură, pentru că știu că, dacă vor ajunge în turul II, pot aduna toate voturile anti-Dodon pe modelul Chirtoacă de la Primăria Chișinăului și unul din ei va deveni președinte peste trei milioane de suflete.
EGOISM ÎN STARE PURĂ!
Și totuși, dintre ei doi, pe care i-ar alege unioniștii?
Nu mi-e dragă Maia Sandu de când a declarat că ea nu vede Unirea realizabilă în viitorul apropiat (2018). Dar măcar ea a zis că votează pentru Unire la referendum, pe când Andrei Năstase vrea să sisteze opțiunea geopolitică și nu a zis niciodată că e PENTRU UNIRE la un scrutin… Complicată treabă, chiar moldovenească aș putea spune…. Ambii au în jur de 15% din intențiile de vot și țin cu dinții de aceste scoruri.
O și mai mare dovadă de egoism o manifestă candidații care își asumă direct opțiunea unionistă. Adunate, voturile partidelor deschis unioniste nu însumează nici măcar jumătate din procentele unioniștilor din ultimele sondaje. Asta deși unele din ele au adevărate planuri despre cum, în timpul campaniei electorale, să își mascheze în fața minorităților naționale unionismul. Toți liderii politici se visează președinți. Ultima glumă, sper eu, altfel ar însemna curată sinucidere politică este aceea că președintele PL, Mihai Ghimpu, ar viza o candidatură la alegeri….
Să revenim însă la subiect: De ce oare?
În primul rând, una este opinia despre o temă la nivel de societate și alta este transpunerea ei la nivel de imagine către un vot eminamente politic. Apoi e vorba de charisma liderilor… Știu suficient de mulți moldoveni (ba cred că ei sunt majoritatea) care sunt pentru unire, dar nu îi agreează deloc pe Ghimpu-Guțu-Hadârcă-Pavlicenco-etc. O altă cauză este faptul că organizațiile civice stau deoparte de partide.
DE CE NU AR AVEA UNIONIȘTII UN CANDIDAT UNIC LA PREȘEDINȚIE?
Dacă sunt atât de bravi și patrioți acești lideri politici de ce n-ar accepta o luptă corectă, în interiorul unioniștilor ca să câștige cel mai bun clasat? De ce nu s-ar înscrie în această cursă și alte figuri unioniste, din afara partidelor?
Citiți articolul integral în Timpul.
