Le-am tot aşteptat, dar n-au mai venit. La explicaţiile lui Kuzmin mă refer. În schimb au venit din partea tuturor celorlalţi actori, mai mult sau mai puţin implicaţi, de mi s-a creat impresia că poanta asta cu atribuirea lui Iastrebciak a rolului de ministru de externe a fâşiei transnistrene, n-a fost decât o farsă, sau un nou task pentru câţiva dintre cele câteva sute sub o mie de angajaţi (a se citi ataşaţi/membri ai reţelei umane ruseşti) ai ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, însărcinaţi cu monitorizarea reacţiilor factorilor de decizie. Nu încape îndoială că în urma „incidentului” petrecut deunăzi, Rusiei oficială îi va fi mult mai clar care şi ce hram poartă, sau mai bine zis, care şi cât de fidel îi este.
În principiu, niciunul dintre liderii noştri politici nu s-a dezminţit. Lupu a făcut apel la calm şi la sintagme îndoielnice precum „când este un incident, înseamnă că este accident”, precum şi la faptul că „a verificat mai multe lucruri” şi că diplomatul rus nu s-a coordonat de fapt cu centrala. Pe de altă parte, i-a dat dreptate subordonatului său pe linie de partid, Popov, care s-a retras de la recepţie în semn de protest. Filat ne-a împărtăşit speranţele sale privind acelaşi „incident”, băgând şi două vorbe despre iubiţii săi cetăţeni care au fost insultaţi de gestul rusului. Doar Ghimpu a fost cel care i-a arătat calea cea dreaptă celui care a dat arama întregii Rusii pe faţă, respectiv i-a sugerat să-şi strângă bagajele şi să părăsească statul a cărei Constituţie o sfidează. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă rămânea Ghimpu preşedinte. Probabil că n-aş mai fi scris acum aceste rânduri, ci m-aş fi bucurat împreună cu voi de un nou gest de demnitate naţională a oficialilor noştri. Dar asta e o altă discuţie.
De cealaltă parte, eternul Che, Tkaciuk, în inconfundabilul său stil cinic şi ironic, a dat vina pe ceea ce au consumat membrii AIE. Evident, nici stratul şi nici substratul nu are nimic în comun cu logica sau bunul simţ, având în vedere că după plecarea preşedintelui, la recepţie nu rămăseseră decât funcţionari/diplomaţi din MAEIE. Aşadar, la cine s-a referit comunistul, numai el şi fantoma bântuitoare a lui Che ştiu. Probabil cuvintele sale li se adresează strict alogenilor anti-naţionali care oftează cu mare dor indiferent de ce prostii ar debita deputatul rebel.
Merită menţionat, evident, şi Iastrebciak însuşi, care, fiind un exponent politic al Federaţiei Ruse în coasta lumii civilizate, trebuie înţeles drept o simplă portavoce a Rusiei oficiale. Acesta ne-a demonstrat încă odată cum funcţionează schema: ilegaliştii de la Tiraspol n-au decât un rol de bază, respectiv de a striga în gura mare ceea ce n-au voie nici să şoptească oficialii ruşi, conform principiului „ce are omul treaz în minte, ajunge la omul beat pe limbă”. Doar că de data asta, ambasadorul rus a jucat el însuşi rolul omului beat, dublându-şi colegii de peste Nistru. Aşa „a trebuit”.
Imagine: Afacerea
