Este posibilă o unificare a cinematografiei din România şi din Republica Moldova? Preşedintele Asociaţiei Cineaştilor Independenţi din Republica Moldova, Dumitru Grosei, este de părere că da.
La Chişinău se desfăşoară Zilele Filmului Românesc, eveniment de calibru aflat la a doua ediţie. Festivalul îşi propune să conecteze publicul din Republica Moldova la succesele cinematografiei din România.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, Dumitru Grosei a pus pe tapet problemele cu care se confruntă în prezent industria cinematografică din Republica Moldova.
La conferinţa de lansare a evenimentului, regizorul basarabean Valeriu Jereghi a declarat că Zilele Filmului Românesc sunt începutul unui proiect comun de „apropiere și chiar unificare a cinematografiei din România și Republica Moldova”.
Întrebat ce ar însemna, la modul practic, această unificare, Grosei a răspuns: „În primul rând, este vorba de comunicarea dintre cele două centre naționale ale cinematografiei. Colegii noștri de dincolo de Prut ar putea să ne ajute pe toate palierele, și în ceea ce privește arhiva națională de film, care la noi aproape că nu există, sau se păstrează în mai multe locuri, spații care sunt sub orice critică. Mai sunt filme care se află la Zagorsk, în Rusia, la Kiev, chiar și la București sunt filme din perioada interbelică. De exemplu, noi nu avem cinematecă și multe alte lucruri, și atunci putem să solicităm sprijin și chiar la nivel de consultări, cu experți, cu oameni concreți. Încetișor, să se pună și aici pe roate, pentru că a existat pe vremea sovietică în Moldova o industrie cinematografică, însă după prăbușirea Uniunii Sovietice, lumea s-a concentrat pe alte chestiuni, împărțiri de bani, lupte etc. Cinematografia a fost uitată. Toate cinematografele s-au prăbușit, au fost date pentru alte destinații, totul a rămas în paragină. Acum trebuie să ieșim din acest impas”.
„Cinematografia românească a ridicat România în ochii întregii lumi, prin regizorii care au fost la Cannes, unde au fost două filme românești în competiție. Este o chestie foarte interesantă care se întâmplă, și am putea și noi pentru că avem un potențial foarte mare”, a adăugat Dumitru Grosei.