Într-un interviu oferit publicaţiei Epoch Times România, colonelul Eduard Bumbac, membru din partea Chişinăului în Comisia Unificată de Control (CUC), a explicat de ce rotaţia pacificatorilor din regiunea transnistreană şi recrutările din stânga Nistrului în armata rusă încalcă neutralitatea Republicii Moldova.
Deşi este puţin mai tehnic descrisă, explicaţia colonelului Bumbac trebuie citită cu atenţie, deoarece conţine o diferenţă de procedură extrem de lămuritoare privind rotaţia trupelor de menţinere a păcii de pe fâşia separatistă: „ „Articolul 4 al Acordului din 21 iulie 1992 semnat de Preşedinţii Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova prevede că Armata a 14-a (actuala Grupă Operativă a Trupelor Ruse – GOTR) va respecta neutralitatea. Chestiunile legate de statutul armatei, procedurile şi termenele de retragere vor fi stabilite în cadrul tratativelor Rusiei cu R.Moldova. Chişinăul îşi asumă respectarea neutralităţii şi abţinerea de la acţiuni legate de bunurile materiale, efectivul militar al armatei şi membrii familiilor acestuia. Federaţia Rusă a încălcat acest Acord prin faptul că aşa-zisul „batalion de pacificatori al Grupului Operativ de Trupe Ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova a început prima etapă de rotaţie în Zona de Securitate pe 18 octombrie a.c.” “. În acest context, rotaţia în cadrul contigentului militar rus implicat în operaţiunea de menţinere a păcii de pe Nistru urmează să fie înfăptuită din efectivul unităţilor militare dislocate pe teritoriul Federaţiei Ruse. După cum e cunoscut, Grupul Operativ de Trupe Ruse se află pe teritoriul Republicii Moldova fără consimţământul autorităţilor moldoveneşti, adică ilegal, fapt în virtutea căruia acesta urmează să fie retras necondiţionat şi fără întârziere. Anume acesta a fost sensul înţelegerilor convenite prin semnarea la 21 octombrie 1994 a Acordului moldo-rus cu privire la „statutul juridic, ordinea şi termenele de retragere a formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse, aflate provizoriu pe teritoriul Republicii Moldova”, document care, nu a fost implementat de către partea rusă. Acelaşi obiectiv a fost vizat şi în Declaraţia Summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999, adoptată prin consens, potrivit căreia Federaţia Rusă urma să-şi retragă în întregime trupele sale de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, Federaţia Rusă a încălcat unele documente de bază ale Comisiei Unificate de Control, care prevăd:
– Interzicerea circulaţiei, fără acordul CUC, prin Zona de Securitate a formaţiunilor militare, tehnicii de luptă şi armamentului;
– toate acţiunile de circulaţie a pacificatorilor se fac cu consimţământul şi acordul CUC;
– contingentul militar al Federaţiei Ruse trebuie să fie constituit numai din militari recrutaţi de pe teritoriul Federaţiei Ruse care au pregătirea pentru misiunile de pacificare;
– FR a efectuat rotaţia fără prezenţa obligatorie a grupului observatorilor militari, care este constituit din militari ai Federaţiei Ruse, Republicii Moldova, regiunii transnistrene şi Ucrainei”.
Întrebat cum se desfăşoară concret operaţiunile de recrutare în armata rusă, colonelul Eduard Bumbac a răspuns: “În acest context a fost invocată şi continuarea acţiunilor de recrutare în rândurile forţelor armate ale Federaţiei Ruse a locuitorilor din regiune, inclusiv prin intermediul ediţiilor de publicitate, care provocă nedumerire, precum şi prin plasarea corturilor mobile cu materiale ilustrative pentru selectarea persoanelor din regiunea transnistreană în vederea încorporării în GOTR şi la pacificatori.
Pentru combaterea acestui fenomen autorităţile de la Chişinău întreprind permanent măsuri prin care îşi expun dezacordul faţă de aceste acţiuni ale FR. Astfel, de nenumărate ori a fost convocat Ataşatul Militar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, colonelul Igori Dovbnea la Ministerul Apărării, Ambasadorul Rusiei, Farid Farit Muhametşin, la MAEIE, precum şi alţi funcţionari din cadrul Ambasadei Ruse în Chişinău.
În cadrul acestor convocări sunt discutate activitatea reprezentanţilor militari din cadrul Grupului Operativ de Trupe al Federaţiei Ruse (GOTR) în regiunea transnistreană, îngrijorarea faţă de participarea trupelor GOTR, inclusiv a tehnicii militare în planificarea, organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor comune cu aşa-numitele forţe speciale transnistrene, în cadrul cărora a fost forţat cursul de apă al râului Nistru.
Aceste acţiuni nu corespund măsurilor orientate spre asigurarea stabilităţii în Zona de Securitate şi încalcă prevederile legislaţiei naţionale şi tratatelor încheiate în acest sens. Mai mult decât atât, astfel de acţiuni contravin articolului 4 al Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, unde unităţile militare ale Federaţiei Ruse, dislocate pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să se conformeze strict principiului de neutralitate.
De asemenea, sunt exprimate nemulţumirea faţă de activitatea comandantului GOTR, colonelul Iurie Zelenkov, pe motiv că acesta derulează acţiuni provocatoare la adresa securităţii Republicii Moldova şi desfăşoară întâlniri neoficiale cu conducerea de vârf a regimului din Transnistria”.
Citiţi aici interviul integral.
Republica Moldova și Ucraina sunt pregătite să ofere coridor verde pentru retragerea armamentului și militarilor ruşi care staționează ilegal în regiunea transnistreană. Declaraţia îi aparţine ministrului Apărării de la Chişinău, Anatol Şalaru.
“Vreau să vă spun un lucru în premieră”
Într-un interviu oferit postului Publika TV, Anatol Şalaru a precizat că acest coridor verde poate fi realizat cale terestră, traversând teritoriul ucrainean, pe cale aeriană, folosind aeroportul de la Mărculești, și chiar pe cale maritimă, prin intermediul portului Giurgiulești.
Ministrul Apărării a adăugat că se va întâlni în curând cu omologul său de la Kiev, Stepan Poltorak, pentru a discuta detalii cu privire la acest subiect.
„Vreau să vă spun un lucru în premieră. Am o relație foarte bună cu ministrul Apărării din Ucraina, Stepan Poltorak. Ne-am întâlnit de multe ori, discutăm. Urmează în curând să mai avem încă o întâlnire cu ministrul ucrainean pentru a definitiva procedura, coridorul verde. Putem avansa în aceste negocieri și trebuie să demontăm toate argumentele rușilor”, a declarat Anatol Șalaru.
Şeful Apărării a făcut referire la declarațiile lui Serghei Gubarev, ambasadorul cu misiuni speciale pentru negocieri în formatul 5+2. Gubarev a afirmat că Rusia nu-și retrage armamentul de la Cobasna, deoarece Ucraina nu va permite tranzitarea armamentului pe teritoriul său.
„Acum, am inițiat negocieri cu partea ucraineană. Noi putem organiza un coridor verde prin teritoriul Ucrainei, pentru ca Rusia să-și retragă tot armamentul și toți militarii din Transnistria”, a precizat Şalaru, subliniind: „Noi le asigurăm toate condițiile, numai să vrea!”.
În regiunea separatistă transnistreană se află cel mai mare depozit de arme din Europa de Est, construit în 1940, în satul Cobasna, situat la circa 200 de kilometri de punctul de trecere al frontierei Leușeni-Albița.
Total necunoscut europeanului de rând, satul Cobasna se află permament pe lista de „alarme roşii” a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care nu de puţine ori a atras atenţia Chişinăului că deţine pe teritoriul Republicii Moldova o veritabilă bombă cu ceas. Dacă cele aproximativ 20.000 de tone (conform cifrelor făcute publice de organizaţiile internaţionale) de muniţii rămase în depozit în urma destrămării URSS vor fi înghiţite de un incendiu, Republica Moldova s-ar trezi subit în plin cataclism ecologic.
În acest depozit se păstrează moştenirea de arme a fostei armate a 14-ea, dar și o parte din armamentul din fosta RDG și Cehoslovacia.
Autorităţile de la Chişinău nu exclud furtul sistematic de muniţii din depozit în scopuri de crimă organizată.