Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI) al Academiei Române și membru al Consiliului de experţi LARICS, analizează situația politică din Republica Moldova și relația cu Chișinăului cu Bucureștiul prin prisma a cinci scenarii. Concluzia principală desprinsă pentru publicația Adevărul este că relațiile dintre Plahotniuc și Dodon sunt mai strânse decât s-ar putea crede și că „perechea” politică face jocurile în prezent în Republica Moldova.
1. SCENARIUL (VECHI AL) UNEI MANIPULĂRI (NOI)
Principala acţiune de manipulare a liderilor de la putere de la Chişinăului în acest moment este să ne convingă de următoarele: În Republica Moldova există o polarizare evidentă care capătă dimensiuni politice, geopolitice şi chiar morale: Binele şi Răul, Vestul şi Estul, pro-românii şi anti-românii.
„Expresia acestor tabere ar fi majoritatea guvernamentală girată de Partidul Democrat (Vladimir Plahotniuc) şi Preşedinţia (Igor Dodon). Cele două entităţi politice sunt ireconciliabile din toate punctele de vedere, se luptă surd, dacă nu de-a dreptul explicit, pe scena politică moldovenească, căci reprezintă puncte de vedere diametral opuse. Lupta pentru majoritatea parlamentară în 2018 capătă dimensiunile unei dispute apocaliptice, un spectacol în faţa căruia aliaţii trebuie să se implice – şi să plătească! – fără să pună întrebări, cârcotaşii trebuie să tacă, iar corul să cânte eroismul celor care se află de partea Binelui (politic, geopolitic şi moral). România şi spaţiul euroatlantic trebuie să fie de partea Binelui, adică de partea celor care sunt „pro-europeni” şi, implicit, împotriva Răului reprezentat de Igor Dodon şi Partidul Socialiştilor. Mai mult, trebuie să aibă încredere fără rest în forţa Binelui din Republica Moldova (a se citi Partidul Democrat al lui Vladimir Plahotniuc) care se poate ocupa eficace de neutralizarea lui Igor Dodon. În plus, pe cale de consecinţă, Bucureştiul nu trebuie să îşi bată capul cu declaraţiile sau gesticulaţiile anti-româneşti ale lui Igor Dodon, cu vizitele la Moscova sau la Budapesta, ci trebuie, cum ne spune Vladimir Plahotniuc explicit – „să le ignore”. Nici mai mult nici mai puţin. Acest tablou în tuşe morale, alb-negru, este, evident, un fals”, se arată în analiza lui Dungaciu.
2. BINOMUL PLAHOTNIUC-DODON
Relaţiile dintre Vlad Plahotniuc şi Igor Dodon sunt în realitate de altă factură. Chiar dacă uneori cu cuţitele ascunse la spate, înţelegerile dintre cei doi sunt la ordinea zilei, strategice, profunde şi elocvente, spune analistul politic.
„După cum a relatat deja presa de la Chişinău, relaţiile dintre Vlad Plahotniuc şi Igor Dodon sunt vechi şi bazate pe legături nu tocmai principiale, care merg de la politică – marile privatizări de la stat ale lui Vlad Plahotniuc pe când Igor Dodon era la conducere Ministerului Economiei (2006-2009) – până la cele politice – defecţiunea lui Igor Dodon din Partidul Comuniştilor (2012) şi votarea preşedintelui Nicolae Timofti alături de coaliţia proeuropeană (moldNova, „Legăturile lui Dodon cu Plahotniuc, Şor şi Usatîi. Parteneriatele şi afacerile din trecut”, 10 noiembrie 2016). La alegerile prezindenţiale din Republica Moldova, Vlad Plahotniuc a votat cu şi l-a sprijinit pe Igor Dodon, asta în pofida declaraţiilor pentru presă. (…) Primul pas evident în care preşedintele Igor Dodon a fost luat în serios a fost oferirea oamenilor săi a două poziţii strategice de ambasadori în spaţiul fost-sovietic, respectiv Ambasada Republicii Moldova în Federaţia Rusă (Andrei Neguţă, consilier al Preşedintelui Dodon) şi Ambasada Belarusului (Victor Sorocean, deputatul socialist). Prin aceste poziţii Igor Dodon s-a întărit politic în primul rând în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018”, spune analistul politic, făcând trimitere și la numirea omului (Constantin Botnari) lui Plahotniuc la Moldova Gaz.
Acesta mai spune că binomul Plahotniuc-Dodon a ieşit cel mai bine l-a suprafaţă cu ocazia schimbării sistemului electoral din Republica Moldova, când 75 de deputați au aprobat în prima lectură proiectul de modificare a sistemului de vot în unul mixt.
3. AMERICA NU POATE FI UN PARAVAN
Vlad Plahotniuc nu este nici primul nici ultimul lider de la Chişinău care se întâlneşte cu americanii sau declară adeziuni majore acolo. Cel mai titrat din punctul acesta de vedere este, indiscutabil, Vladimir Voronin, preşedintele Republicii Moldova, când prezenţa americană la Chisinău, prezenţă cu viziune şi proiect clare, a fost cea mai consistentă.
„America a întins o mână, dar ce s-a ales de ea? Nimic. Revoluţia din capul lui Voronin s-a sfârşit, pe plan extern, cu revenirea preşedintelui comunist la sânul Federaţiei Ruse şi, pe plan intern, la asasinarea şi schingiuirea tinerilor basarabeni în coridoarele morţii pe 7 aprilie 2009. (…) Fostul premier Vladimir Filat a fost şi el, declarat, un prieten al Americii”, spune Dungaciu precizând că „America îţi poate da, aşa cum îţi poate şi lua”.
4. „MACAROANE PE URECHI” ROMÂNILOR
„Mesajul principal pentru Bucureşti este deci de „a-l ignora pe Igor Dodon”. Am văzut cum l-a ignorat până acum Vladimir Plahotniuc pe Igor Dodon: l-a ajutat să devină preşedinte, i-a pus doi oameni ambasadori în zone strategice, negociază împreună lista de judecători, negociază cu el numirea directorului de la Moldova Gaz, schimbă împreună sistemul electoral, îi oferă palatul prezidenţial”, se arată în analiză.
5. CONCLUZII: BINOMUL PLAHOTNIUC-DODON ESTE PRINCIPALUL JUCĂTOR POLITIC LA CHIŞINĂU
Gogoaşa bătăliei între Vest şi Est de la Chişinău s-a spart inclusiv pentru cei mai naivi şi creduli observatori ai acestui spaţiu. Efectele acestei dezvrăjiri încă nu se văd, dar se pot întrezări. Cine pune urechea pe societatea moldovenească nu aude lucruri plăcute: o dezamăgire fără precedent, pulverizarea oricărui ideal şi al oricărui proiect, sentimentul acut al stingerii luminiţei de la capătul tunelului. Peste toate acestea, o stare de frică şi incertitudine generate de faptul că puterea şi justiţia acţionează arbitrar, fără reguli şi la comanda precisă a unor politicieni. Asta, pe termen mediu şi lung, este o bombă cu efect întârziat, mai ales că politicianul care este asociat în percepţia publică cu manipularea justiţiei nu are, practic, nicio susţinere politică la nivel public. Şi nici nu va avea. Vladimir Plahotniuc este temut, nu iubit, iar respectul faţă de el este precum respectul faţă de o bancă: când ea se epuizează şi nu mai face plăţi, se duce şi respectul, spune Dan Dungaciu.
Indiferent cât de abil s-ar comporta, binomul Plahotniuc-Dodon nu poate livra la nivel public ceea ce populaţia aşteaptă: perspective, bunăstare, siguranţă, demnitate umană. Şi nici nu va reuşi să facă asta până la alegerile parlamentare. Semnalele primite de la Parlamentul European arată că imaginea externă a R. Moldova se şubrezeşte, şi asta e fundamental pentru percepţia publică internă: dacă nici Occidentul nu se mai face că îi crede, de ce să ne mai prefacem noi? Asta înseamnă un impuls pentru protest public şi politic. Nu e clar însă cine va prelua acest protest.
În ceea ce priveşte acţiunile României, Dungaciu spune că este evident că vremea cecurilor în alb trebuie să dispară. Cu firme româneşti ţinute la uşă, fără privatizări masive şi consistente acolo, doar cu finanţări din care cota/ponderea finală a deciziei pentru România este extrem de redusă, Bucureştiul nu îşi mai poate permite să nu explice public – de ce susţine ceva ce este de nesusţinut? Evenimentele recente obligă la reevaluări. Cum poţi gira pe cineva – guvernul R. Moldova şi majoritatea parlamentară – care, sfidător, girează tacit pe cel mai mare inamic şi acuzator al României în acest moment, preşedintele Igor Dodon? Va fi o întrebare la care oficialităţile de la Bucureşti vor trebui să răspundă, asta dincolo de lipsa acută de prezenţă economică românească şi mediatică în Republica Moldova.
