Prima apariție editorială semnată de George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, va fi disponibilă pentru marele public în mai multe orașe europene începând cu această săptămână. Bruxelles, Barcelona, Roma și Goteborg vor fi gazde pentru lansările cărții „Blocați în labirint”.
Foarte puțină lume cunoaște Republica Moldova. Acest mic stat la granița Uniunii Europene este o nebuloasă, chiar și pentru români. Un al doilea stat românesc, creat la dispariția Uniunii Sovietice, a cărui singură menire era să se unească cu Patria-Mamă, este actualmente statul cu cea mai mare migrație, la nivel mondial, după Siria. Cartea „Blocaţi în labirint” este o experienţă editorială unică, dedicată în primul rând cetăţenilor Republicii Moldova. Lucrarea relevă principalele mituri fondatoare pentru statul dintre Prut și Nistru şi explică motivele pentru care este ultimul stat din Europa.
„Nu cred că sunt vreun mare scriitor, dar mă bucur că am reușit să inventariez şi să demontez majoritatea atacurilor și minciunilor exprimate împotriva ideii unirii Republicii Moldova cu România. Și, după cum bine știți, nu sunt puține deloc. E un pas înainte al mișcării unioniste și, sper, un punct de pornire în discursul pe care să îl avem înspre restul compatrioților noștri, unii poate binevoitori, dar neștiutori ai realităților și fragili în fața manipulării anti-românești și anti-europene fără precedent care are loc în spațiul dintre Prut și Nistru”, a declarat autorul lucrării, George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Prima lansare a cărții „Blocați în labirint” are loc miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00, în Bruxelles, la bar-loungeul 133 Chez Adrien din rue Jourdan 133, în contextul în care anul acesta sunt marcați 77 de ani de la raptul teritorial din 28 iunie 1940, când armatele sovietice au ocupat, drept consecință directă a Pactului Molotov-Ribbentrop, vechile teritorii ale Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herţei, o suprafață de 50.762 km2 cu aproximativ 4 milioane de locuitori.
Tot legate de momentul 28 iunie vor avea loc și următoarele lansări: vineri, 30 iunie, Barcelona, de la ora 17:00 în librăria PUNCT (Carrer de provenca 25), sâmbătă,1 iulie, Roma, de la ora 16:00 în hotel Esposizione ( Via Nazionale 66), 2 iulie, Goteborg, de la ora 12:00 în parohia ortodoxă din Mariagatan 28.
Lansările de carte vor continua apoi cu un turneu în Republica Moldova și România, anunță Platforma Unionistă Acțiunea 2012.