În urmă cu exact trei ani publicam articolul „Până când veți dărâma granițele, dați-le măcar o creangă de brad românilor din UTA Găgăuzia”, în care protagonist era Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat.
Copiii și profesorii nu mai tremurau de frig grație eforturilor românilor din țară, care au pus mână de la mână și au adus căldura în liceu. Însă era nevoie de microbuz școlar și de un brăduț pentru sărbătorile de iarnă. Pomul a fost donat și două microbuze școlare din partea Guvernului României au fost repartizate liceului (și încă ar mai fi nevoie, pentru că cererea pentru a studia în această instituție, cu precădere din localitățile învecinate Comratului, este de la an la an mai mare, iar șoferii încarcă și descarcă elevi ca pe banda de producție).
Astăzi, în liceu învață peste 400 de elevi, români, găgăuzi, ruși (atenție, numai în limba română). Clase au fost deschise în toate spațiile care puteau fi utilizate. Spațiul devine tot mai redus raportat la necesități. Terenul de-alături așteaptă vremuri bune și destinul unei anexe care să permită funcționarea cât mai multor ore pentru cât mai mulți copii. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” este în topul celor mai bune instituții de învățământ din Republica Moldova, grație doamnei director Svetlana Stoinov și a cadrelor didactice, o echipă care se ghidează după dictonul „unde-s doi, puterea crește”.
Nu este pentru prima dată când mi-am petrecut ziua de 1 decembrie la Comrat, în oaza de demnitate națională reprezentată de Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. De data aceasta, Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri au fost sărbătorite aici la inițiativa Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, cu sprijinul Consulatului General al României la Cahul.
Purtând culorile drapelului național, elevii liceului au oferit o lecție de istorie altfel, coordonată cu atenție de profesorul de istorie Ștefan Bejan.
Publicată de Iulia Centenar Modiga pe Miercuri, 5 decembrie 2018
Publicată de Iulia Centenar Modiga pe Miercuri, 5 decembrie 2018
Publicată de Iulia Centenar Modiga pe Miercuri, 5 decembrie 2018
„Tricolorii” au vorbit despre prima unire a românilor, de la 1600, sub domnia lui Mihai Viteazul, despre Unirea Principatelor Române, din 1859, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, și despre Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
Copii de clasa I au recitat, cei mai mari au cântat piese patriotice ca „Basarabie frumoasă”, „Cântă cucu-n Bucovina”, „Când a fost să moară Ștefan”, „Hora Unirii”, „Pentru ea” sau „Sus, pe malul Nistrului”.
În auditoriu a fost prezentă doamna consul general al României la Cahul, Anca Corfu, domnul director al Teatrului Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, doamna primar de Vișniovca, Olga Pac, fost director adjunct al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, subsemnata, în calitate de reprezentant al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, alături de colegul Adrian Brădeanu.
La finalul programului artistic, elevii au avut parte de o surpriză deosebită din partea domnului Gheorghe Mândru, care, impresionat de lecția de curaj și promovare a identității naționale predată de aceștia, le-a oferit în dar o piesă de teatru la alegere, pentru o dată ulterioară pe care o vor stabili de comun acord.
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” a acordat diplome liceenilor care s-au remarcat prin rezultate deosebite la învățătură sau în activitățile extrașcolare, a oferit 30 de busole ca material didactic și o serie de lucrări despre români de pretutindeni valoroși și Marea Unire de la Alba Iulia.
Festivității i-a urmat piesa de teatru „Cuiul lui Pepelea”, pe care actorii Teatrului „Bogdan Petriceicu-Hașdeu” au jucat-o în sala școlii alăturate, pe fondul lipsei de spațiu din liceul românesc. Peste 200 de copii au urmărit cu sufletul la gură povestea lui Arvinte, lui Pepelea și a Măndicăi, iar cadrele didactice s-au fotografiat la finalul piesei cu personajele lui Vasile Alecsandri.
Nu este pentru prima dată când mi-am petrecut ziua de 1 decembrie la Comrat și nu va fi nici pentru ultima oară. În Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” sunt acasă.