Parlamentarul României Daniel Gheorghe a făcut o postare pe pagina sa de Facebook în care își exprimă dezaprobarea la adresa conducerii din Ucraina, după ce Ministrul Educației a anunțat că din 2023 românii din Ucraina vor studia în limba de stat. Acesta cere public președintelui României și Guvernului să încheie orice formă de susținere a integrării europene a Ucrainei.
„Ministerul Educației din Ucraina anunță trecerea, din anul 2023, la predare exclusivă în limba ucraineană. Copiii români din Bucovina, sudul Basarabiei, ținutul Herței ori nordul Maramureșului vor fi privați de învățământul în limba lor cea românească, graiul moșilor și strămoșilor lor. În acest context cer public președintelui României și Guvernului de la București să denunțe oficial și pe termen nelimitat tratatul de bază cu Ucraina semnat între cele 2 țări vecine în anul 1997 și să dispună încheierea oricărei forme de susținere a obiectivului de integrare europeană a Ucrainei. Îmi pare rău să o spun, dar văd cum vecinii noștri de la răsărit și miazănoapte își neagă orice aspirații occidentale prin astfel de măsuri barbare, incompatibile cu ceea ce înseamnă drepturi fundamentale ale omului într-o țară democratică și cu nimic mai prejos de tristele metehne sovietice, unele care ne amintesc mai mult de Hrusciov și de Brejnev!”, a scris parlamentarul.
Amintim că din septembrie 2020, toate școlile cu predarea în limba rusă din Ucraina vor trece la ucraineană, iar cele cu predare în limbile minorităților naționale, inclusiv româna, din 2023, a declarat ministrul Învățământului Ganna Novosad.