Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că a semnat contractele de finanţare pentru două proiecte transfrontaliere prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020. Acesta a menționat că recent a semnat un contract pentru Proiectul „Smart Travel Bucovina”, parteneri în realizarea acestui proiect fiind Consiliul Judeţean Suceava şi Departamentul de Turism din cadrul Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, valoare totală a proiectului fiind de aproape 109 000 de euro. Valoarea cofinanţării totale este de 10 891,40 de euro, iar valoarea cofinanţării care trebuie asigurată de CJ Suceava este de 9 000 de euro. Proiectul va fi implementat într-o perioadă de 16 luni, notează „Monitorul de Suceava”.
Gheorghe Flutur a explicat că obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea infrastructurii Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi, prin dezvoltarea unei aplicaţii mobile pentru telefoane smartphone şi tablete care va fi folosită pentru a furniza informaţii utile şi pentru a promova cultura şi turismul în aceste zone.
Flutur a declarat că în cadrul acestui proiect se va dezvolta aplicaţia mobilă „Smart Travel Bucovina”, care va promova cultura locală şi obiectivele turistice care pot fi vizitate în această zonă, va oferi informaţii utile cum ar fi programul de vizitare, preţurile biletelor, va conţine informaţii pentru trasee turistice, activităţi ce pot fi desfăşurate, târguri şi alte evenimente organizate, despre serviciile de urgenţă din fiecare stat. Aplicaţia va putea fi descărcată gratuit din magazinele virtuale ale celor mai populare sisteme de operare pentru smartphone şi tablete şi va fi disponibilă în trei limbi, română, ucraineană şi engleză.
Proiect european de care vor beneficia patru şcoli speciale din Suceava şi Cernăuţi
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a anunţat că în cursul zilei de ieri a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Învăţământ special în zona transfrontalieră Suceava – Cernăuţi: modern, incluziv şi adecvat pieţei forţei de muncă”. Lider în cadrul acestui proiect va fi Consiliul Judeţean Suceava, iar partener va fi Şcoala Specială Gimnazială Internat nr. 2 din Cernăuţi. Flutur a subliniat că şcolile din judeţul Suceava care vor beneficia de proiect sunt Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului şi Şcoala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc. El a arătat că prin proiect se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii actului educaţional în unităţile de învăţământ special din zona transfrontalieră Suceava – Cernăuţi în vederea facilitării inserţiei socio-profesionale a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale pe piaţa muncii.
Proiectul, cu o valoare de aproape 333 000 de euro, va fi implementat într-o perioadă de 18 luni. Gheorghe Flutur a mai declarat că activităţile principale din proiect constau în achiziţionarea de dotări noi şi echipamente tehnologice moderne necesare activităţilor de evaluare/diagnosticare/recuperare medicală şi senzorială a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi pentru formarea lor profesională adecvată aşteptărilor pieţei forţei de muncă, în cadrul atelierelor şi laboratoarelor, potrivit sursei menționate.