„România nu mai contează la Chișinău zilele astea și s-ar putea să avem parte de o „surpriză” majoră cât de curând cu o vizită a lui Dodon la București”. De această părere este istoricul George Damian, care a comentat pentru moldnova.eu, atacurile dintre aliații Maiei Sandu și aliații lui Andrei Năstase.
„Motive de ceartă sunt destule: Andrei Năstase a pierdut alegerile pentru primăria Chișinăului în fața socialistului Ion Ceban, Maia Sandu a declanșat o criză care a debarcat blocul ACUM de la guvernare. Maia Sandu a introdus în discursul ei acuzațiile conform cărora cât a fost ministru de Interne Andrei Năstase a preluat schemele de trafic și contrabandă (Dodon a declarat că ar exista filmări cu Năstase încasând genți de bani numerar). Andrei Năstase a ieșit și a spus că blocul ACUM a fost făcut pentru alegerile parlamentare, dar că pe viitor PAS și PDA ar putea merge fiecare pe drumul său – mai ales că Năstase ar vrea să candideze la alegerile prezidențiale de anul viitor. Câteva sondaje arată o popularitate de 1,7% pentru Andrei Năstase și o susținere a unionismului de 34%. În cifrele astea se găsește problema blocului ACUM, cât va mai exista”, a explicat Geoge Damian.
În opinia istoricului PAS și PDA sunt partide fără doctrină și fără o direcție clară, iar pentru partidul lui Andrei Năstase scopul a fost îndepărtarea de la putere a lui Vlad Plahotniuc.
„După ce s-a întâmplat asta au cam rămas în aer din punct de vedere doctrinar și al discursului politic. Andrei Năstase este un tip care transmite o gălăgie confuză, nici urmă de mesaje politice. (…) Activitatea lui politică a fost dominată de frică și confuzie, iar după îndepărtarea „oligarhului” a rămas fără obiect de activitate și nu a reușit să facă nimic altceva decât gălăgie”, a subliniat sursa.
În acest sens, menționează George Damian, Maia Sandu a fost mai orientată și după victoria împotriva lui Plahotniuc a preluat un discurs reformator și pro-european. „Doar că are unele probleme. PDM al despotului Plahotniuc este un partid bine ancorat la Bruxelles, și nu doar prin intermediul câtorva eurodeputați români lăudați de presa de la București, au contacte în mai multe zone. Însă problema cea mai mare este că UE traversează o perioadă de criză profundă, iar Franța și Germania se chinuie să cârmească UE spre Rusia. În aceste condiții pentru Republica Moldova se prefigurează un viitor în siajul Moscovei. Nici nu mai poate fi vorba de extinderea UE spre est și am mari dubii că Parteneriatul Estic va fi ceva mai mult decât o proză anostă. Cu poziția pro-UE de fapt Maia Sandu a încălecat o mârțoagă chioară și șchioapă. În ceea ce privește proiectul reformării Republicii Moldova am văzut anul acesta cam ce a putut face Maia Sandu”, a mai adăugat istoricul.
În timp ce, atenționează sursa, Igor Dodon și socialiștii lui au toate auturile: o doctrină cu mare priză la votanții din Republica Moldova și un partener geopolitic zdravăn la Moscova. „În plus, Dodon deține și toate pârghiile puterii de la Chișinău și o rată ridicată de susținere în rândurile votanților, mult peste Maia Sandu, în vreme ce Andrei Năstase se situează ferm la coada clasamentului și face tot ce poate să rămână acolo”, a concretizat Damian.
Astfel, fără o doctrină politică clară, fără un partener geopolitic asumat, cu o popularitate în scădere „cei doi parteneri Maia Sandu și Andrei Năstase au găsit soluția: să se certe și să se amenințe cu ruperea parteneriatului! La omul sărac nici boii nu trag”.
Potrivit isroricului, această situația nu este favorabilă pentru România. „Partenerul PNL aflat la guvernare este Andrei Năstase și tot ce lipsește e să fie scurse în presă filmările anunțate de președintele Dodon. Încă o dată formula parteneriatului exclusiv în Republica Moldova se dovedește falimentară, dar bineînțeles că nimeni nu va fi făcut răspunzător. Ludovic Orban va avea cât de curând probleme mult mai mari decât parteneriatul cu Andrei Năstase. Ideea este că România nu mai contează la Chișinău zilele astea și că s-ar putea să avem parte de o „surpriză” majoră cât de curând cu o vizită a lui Dodon la București, ca să fie tacâmul complet”, a subliniat George Damian
În opinia istoricului, din tot amestecul ăsta de confuzie și lipsuri doctrinare rămâne un ghiocel pricăjit: 34% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România.