A fost lansat concursul „Cel mai cel sat din Basarabia” cu un premiu în valoare de 500 de euro.
Ideea este simplă: faceţi un blog despre un sat din Basarabia şi vă înscrieţi cu el în concurs. Ideal ar fi să fie un blog simplu şi frumos, scris cu suflet. Astfel încât să îi impresioneze pe membrii juriului.
1. Concursul “Cel mai cel sat din Basarabia” are ca scop să mărească numărul paginilor de pe internet despre satele basarabene. Niciodată nu este destul când vine vorba de internet.
2. Premiul concursului: 500 euro.
3. Ce trebuie să faceţi pentru a intra în concurs:
- Să creaţi un blog pe wordpress.com sau blogger.com dedicat unui sat din Basarabia.
- Blogul trebuie să aibă minim un articol şi minim o fotografie – bineînţeles, dedicate respectivului sat. Articolul trebuie să aibă minim 3000 de semne. Ce să scrieţi despre acel sat? Ce vreţi voi, dar de bine! Ideea ar fi să convingeţi pe cineva care nu a mai auzit de acel sat să vrea să treacă măcar o dată pe acolo.
- După ce aţi creat blogul trebuie să îl anunţaţi aici. Fie printr-un comentariu, fie printr-un e-mail la adresa contact (at) blog-pentru-basarabia.ro. ATENŢIE! Adresa de e-mail de la care anunţaţi înscrierea în concurs va fi folosită pentru a lua legătura pentru trimiterea banilor, aşa că ar fi bine să fie o adresă funcţională.
- Blogul înscris în concurs trebuie să conţină un link către pagina www.blog-pentru-basarabia.ro
4. Perioada de desfăşurare a concursului: 27 iulie – 27 august 2011 crearea paginilor şi anunţarea lor. Pe 31 august va fi anunţat câştigătorul.
5. Juriul va fi alcătuit din Eugen Luchianiuc (Chişinău), Ovidiu Eftimie (Braşov) şi Mitoş Micleuşanu (Bucureşti). Fiecare membru al juriului va da o notă de la 1 la 10 fiecărui blog înscris în concurs. În caz de egalitate pentru primul loc, paginile respective vor fi jurizate a doua oară.
Premiul acestui concurs este asigurat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Sursa: Blog pentru Basarabia