„Republica Moldova cu siguranţă încearcă să intre în Uniunea Europeană şi să rupă relaţiile cu spaţiul post-sovietic, iar pentru aceasta încearcă să stabilească un echilibru în relaţiile sale atât cu Vestul, cât şi cu Estul”, a declarat politilogul ucrainean şi directorul Institutului de Strategii Globale, Vadim Karasev, într-un interviu acordat Agenţiei Informaţionale REGNUM, comentând adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a unui şir de legi cu privire la modificarea regulamentului de traversare a frontierei de stat.
„Consider că este firesc faptul că, în cazul în care Republica Moldove doreşte să se integreze în Uniunea Europeană, iar această opţiune este una naţională – fapt reflectat în denumirea coaliţiei aflate la guvernare, ea are de ce să fie îngrijorată de menţinerea actualului regim de liberă circulaţie pe teritoriul fostei URSS”, a declarat Karasev.
„În ciuda declaraţiei Ucrainei de a se integra în UE, noi avem încă implementat regimul de vize. În acelaşi timp, cu Rusia şi alte ţări ex-sovietice avem un regim de liberă circulaţie. Evident că Republica Moldova consideră că acest status quo nu poate fi păstrat pe termen lung. De aceea tinde să stabilească o relaţie mai echilibrată cu Federaţia Rusă, cu fostele republici sovietice şi Uniunea Europeană. Acest fapt reprezintă încă o confirmare a intenţiei Republicii Moldova de a părăsi spaţiul postsovietic şi a rupe legăturile care o menţin în această structură. Iar una dintre aceste legături, una dintre pârghiile politice reprezintă tocmai eliminarea regimului de vize. Pentru a schimba această situaţie, Republica Moldava adoptă treptat elementele regimului de vize”, a mai adăugat politologul.
Foto: Radio România Actualităţi
Notă Info Prut: Amintim că Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în prima lectură, un şir de legi cu privire la modificarea regulamentului de traversare a frontierei de stat. Pentru a vizita Republica Moldova, cetăţenii străini vor trebui să prezinte la punctul de trecere a graniţei, un şir de acte care confirmă scopul vizitei: invitaţie, rezervare la hotel, bilet tur-retur. Deputaţii moldoveni spun că astfel, ne vom conforma modelelor europene de legislaţie.
Totodată, reprezentanţi ai Ministerului de Externe de la Chişinău au declarat, însă, că aceste modificări nu se referă nici la ţările UE, SUA, Canada şi Norvegia, nici la ţările din CSI, inclusiv Rusia, ai căror cetăţeni au dreptul să intre în Republica Moldova fără vize.
Restricţiile se referă, în particular, la statele care reprezintă anumite riscuri, cum ar fi statele africane şi sunt menite să asigure un control mai eficient al fluxului de migranţi la frontieră.