„Dacă Diacov cu Filip nu pot asigura majoritatea, ceea ce a rămas din PD va pleca totuși spre PSRM”. De această părere este Victor Ciobanu, analistul politic de la Chișinău, care susține că odată cu plecarea celor șase deputați din PD, scena politică din R. Moldova nu s-a zdruncinat puternic, dar există anumite tendințe în acest sens.
Astfel, comentatorul menționează că s-au evidențiat două componente: oamenii lui Plahotniuc care au plecat, și partea cea curățată, chipurile, care a rămas și are mână liberă să facă alianță cu Dodon. Totuși sursa nu face diferență între aceste două componente „pentru că toți, vorbind generic, trecând prin patul lui Plahotniuc, au ajuns pe această listă”. „Deci, eu diferență între cele două componente nu fac, chit că una (cea a lui Candu) se declară ar fi pro-europeană. Atunci, întrebarea este: de ce ați votat demiterea unui guvern pro-european Sandu? Și cum atunci veți critica actualul guvern al lui Dodon ș.a.m.d.? Și aș vrea să le amintesc acea zi faimoasă de 9 iunie, când erau o unitate de nezdruncinat în acest partid. Iată că acum vedem că o parte se desprinde de cealaltă care este mai atașată spre un confort sub aripa unui nou stăpân. Or, asta se întâmplă… ”, a adăugat Victor Ciobanu într-un interviu pentru Europa Liberă.
Iar noul stăpân în opinia comentatorului ar fi Igor Dodon, deoarece întotdeauna atunci când partidele se construiesc pe model de clan și vine timpul când bossul este înlăturat, o parte repede se duce la un alt boss.
Întrebat dacă acum s-ar fi deschis portița pentru legiferarea unei majorități parlamentare între PSRM și PDM care să-și asume guvernarea, Victor Ciobanu a spus că este de părerea că în interiorul celor rămași în PD nu este unitate de idei, iar o parte înclină spre a face această alianță. „Vedem deja, iată un exemplu care mi se pare foarte relevant, promotorii acestui curent sunt Nichiforciuc și Andronachi. Deci, despre „Metalferos”, care acum este iarăși o temă de subiect foarte incitantă că, iată, s-ar distruge monopolul, dar, de fapt, se privatizează acest monopol, în care nașul lui Dodon rămâne director financiar, iar omul lui Andronachi devine director acum care conduce această întreprindere. Vedem așa o simbioză între păstrarea acestor scheme și reproducerea lor, de fapt, doar că nu în cadrul unei întreprinderi de stat, dar deja a unui monopol privat, care se va prefigura pe această piață. Deci, asta este aripa celor care au scheme de business, ei tind tot timpul să fie sub guvernare, să aibă această umbrelă a guvernării. Eu cred că, începând de la actualul președinte Filip și veșnicul președinte de onoare, dl Diacov, ei înțeleg că asocierea directă cu socialiștii nu le face bine, dar întrebarea rămâne deschisă, dacă ei pot asigura o majoritate pentru a păstra acest statu-quo, totuși incert, că ei ar susține anumite proiecte, dar nu sunt în coaliție directă sau totuși aripa asta de business are o majoritate și atunci vom asista la o alianță, pentru că, dacă Diacov cu Filip nu pot asigura majoritatea, atunci ceea ce a rămas din PD va pleca totuși spre PSRM”, a mai subliniat Victor Ciobanu.