„Demobilizarea electoratului lui Dodon este cheia succesului Maiei Sandu”. De această părere este analistul politic Cristian Hrițuc care a explicat într-un comentariu pe blogul său cum poate fi învins Igor Dodon la alegerile prezidențiale din toamnă.
În opinia analistului politic, sprijinul care să-i asigure Maiei Sandu, victoria în alegerile prezidențiale din acest an, poate veni doar din Occident.
„Și când mă gândesc la sprijin, nu mă gândesc la cel convențional, consilieri aduși, poze cu lideri din vest, sprijin financiar. Aici vorbesc de devoalarea unor acțiuni făcute de Dodon de-a lungul timpului. Dodon trebuie arătat așa cum a fost de-a lungul timpului. La început a fost „sluga” lui Plahotniuc. Și-a făcut partidul pe banii acestuia. I s-a construit o rețea pentru că era necesar să fie anihilat partidul lui Voronin. A fost ajutat să candideze la Primăria Chișinău. Într-adevăr, în ultimul moment i s-a tras preșul de sub picioare și așa a putut ieși Chirtoacă primar.
După acest început, a venit momentul când Dodon a ajuns să coabiteze cu Plahotniuc. Afacerile socialiștilor erau ale socialiștilor, cele ale lui Plahotniuc erau ale lui. Au fost și momente tensionate, au fost și momente în care Dodon încerca să „îl facă” pe fostul lider PDM, încercând să iasă din lesa acestuia. Nu i-a reușit până la momentul deal-ului făcut între Germania și Rusia.
Am văzut înregistrările cu Dodon spunând că ia bani de la ruși. Acestea n-au avut efectul scontat. Acum este momentul în care trebuie să apară toate aceste dovezi, în care să fie prezentat Dodon în toată splendoarea sa, menționează Cristian Hrițuc.
Sursa consideră că moldovenilor trebuie să li se arate că Dodon n-a fost niciodată un adversar al lui Plahotniuc. Deși s-a dat drept mare luptător împotriva oligarhiei, este fix un oligarh, mai spălat e drept. Este tipul de personaj care n-are niciun scrupul de a băgă cuțitul în spatele victimei. Un ipocrit care încearcă să pozeze în „tătucul” națiunii, dar căruia îi pasă doar de conturile proprii.
„Imaginea reală a lui Dodon este alta. Trebuie prezentate acele dovezi, care există, ce pot avea un impact major. Desigur, multe din cele descrise mai sus sunt cunoscute la nivel de bârfă. Multe din aceste lucruri au trecut pe la urechile moldovenilor, doar că există acel raționament în mintea omului în care are nevoia de confirmare, de o dovadă palpabilă pentru a crede și a acționa în consecință. Toate aceste lucruri pot fi devoalate înaintea campaniei viitoare. Dacă o parte din electoratul lui Dodon va fi demobilizat, dacă o parte dintre aceștia vor sta acasă în ziua votului, există o șansă ca președinția să fie câștigată de Sandu”, adaugă analistul politic.
Cristian Hrițuc mai subliniază că demobilizarea electoratului lui Dodon este cheia succesului Maiei Sandu. Și asta pentru că, adaugă sursa, ea nu are unde crește electoral, și-a atins maximul. În schimb, Occidentul poate ajuta atunci când vine vorba de prezentarea adevărului, prezentarea unor imagini reale, ce pot avea ca efect, demobilizarea electoratului lui Dodon.