Circulația trenului „Prietenia” Chișinău-București-Chișinău se sistează temporar, începând cu 16 martie cu plecarea din Chișinău, respectiv 17 martie cu plecarea din București, se arată într-un comunicat de presă emis de Calea Ferată din Moldova.
„În conformitate cu decizia instituţiilor de conducere a Republicii Moldova, se sistează temporar circulaţia trenului „Prietenia” Chişinău – Bucureşti – Chişinău, cu plecarea din Chişinău începând cu 16 martie 2020 şi cu plecarea din Bucureşti începând din 17 martie 2020”, menționează sursa citată.
Totodată, CFM precizează că costul biletelor vândute va fi returnat integral.
Începând cu 14 martie, au fost sistate temporar cursele Chișinău – Moscova, iar din 15 martie, cursele Chișinău – Sankt Petersburg. Circulația trenului Chișinău – Odesa se va întrerupe din 20 martie.
Amintim că Guvernul R. Moldova a adoptat o serie de măsuri noi și restricții de circulație prin punctele de trecere a frontierei de stat. Astfel, conform Hotărârii nr. 9 din 15 martie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, începând cu data de 17 martie 2020, ora 00,00, se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat moldo-ucrainene și din data de 17 martie 2020, ora 20,00, autorizarea trecerii frontierei de stat moldo-române, a cetățenilor străini pe sensul de intrare în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului.