Luna trecută prietena prietenei mele m-a rugat să-i fac invitație să vină „la România” să-și depună actele pentru cetățenie română. Rugămintea ei a fost oarecum îndreptățită – majoritatea basarabenilor își doresc redobândirea cetățeniei române. Mi-aduc aminte însă de ziua în care am depus eu actele la București. Erau acolo și persoane care abia dacă legau coerent două – trei cuvinte în limba română. Era o doamnă din Chișinău care avea „cetățenia” Republicii Moldovenești Nistrene, dar, după cum s-a exprimat chiar ea „ nici cea românească nu strică s-o ai”… Mă întreb în astfel de situații câți dintre noi, basarabenii, merităm cetățenia română? Și mai dureros este că știu o mulțime de studenți din Republica Moldova care au depus dosarul sau care deja au cetățenia română, dar se consideră moldoveni, diferiți de români. Pentru ce să ceri cetățenia unui stat dacă nu te identifici cu societatea respectivă?
Chiar dacă sunt născută în Basarabia îi disprețuiesc pe conaționalii mei care se dovedesc a fi niște ființe duale, mâncând din două farfurii, beneficiind de burse la universitățile românești, obținând cetățenia română, dar cărora, la o „pivă” le place să vorbească în rusește cu „pațanii”. Cred că sistemul de acordare a cetățeniilor este unul care
are încă multe defecte. De ce nu se dă măcar un examen de competențe lingvistice? Știu, unora li se pare jignitor să dea un examen la limba maternă. Dar mai cred că cei care își cunosc limba, nu au de ce să se teamă pentru că vor dovedi că merită cetățenia română.
Nouă, basarabenilor, ne place mult postura de victime. Ne victimizăm că am fost ocupați de sovietici, că ni s-a luat cetățenia română, că ni s-a mutilat limba, că am fost trădați de România și lista poate continua. Acestea nu sunt motive solide și reale pentru a justifica acest comportament pe care-l afișează astăzi societatea moldovenească. România e țara care ne acordă sprijinul cel mai substanțial, iar dacă după 20 de ani de libertate și independență, când știm că limba noastră cea adevărată este româna, dar o numim moldovenească și preferăm să folosim numeroase rusisme, nu suntem capabili să ne asumăm identitatea și să ne schimbăm mentalitatea sovietizată, mă întreb pentru ce ne mai zbatem să fim „europeni”?! Europeni suntem și așa, fără să facem parte dintr-o structură politică precum UE, dar din punct de vedere al mentalității am rămas comuniști și sovietici îndoctrinați. Patriotismul basarabenilor, de multe ori, nu se mai măsoară după cozile interminabile de la ambasada României, ci mai degrabă după vizele de tranzit spre Europa.
E interesat cum fiecare problemă pe care o are spațiul dintre Prut și Nistru are legătură una cu cealaltă. Limbă – istorie – identitate – cetățenie e un lanț care, dacă se rupe, indiferent de la ce verigă, nu poate fi refăcut fără una dintre ele. Cetățenia presupune identitate,
identitatea determină limba, iar limba își are originile în istorie. Indiferent dacă luăm aceste variabile de la stânga sau în sens invers, rezultă aceeași ecuație – cetățenia română nu poate fi decât a celor care simt, trăiesc și vorbesc românește.
Autor: Lilia Cazacu pentru Info Prut
Foto: Vize.ablog.ro
