„Nu cunoşteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu ştiam geografia graniţelor dintre Rusia, Germania şi Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm în aşa fel încât oraşul Cernăuţi să ne aparţină nouă. Germanii mi-au spus: <<Dar voi n-aţi avut niciodată Cernăuţiul, el a aparţinut întotdeauna Austriei. Cum puteţi să-l cereţi?>>, <<Ucrainenii îl cer! Sunt ucraineni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta!>>, <<Dar Cernăuţi n-a fost niciodată oraş rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei şi apoi a României!>>, a răspuns Friederich von der Schulenburg, ambasadorul german la Moscova. <<Da, dar ucrainenii trebuie să se unească!>>, <<Nu sunt mulţi ucraineni acolo…Hai să nu discutăm chestiunea asta!>>, <<Trebuie să luăm o decizie. Ucrainenii sunt acum în ambele părţi, în Ucraina Trans-Carpatică şi în partea de est; toată asta aprţine Ucrainei şi dumneavoastră vreţi să păstraţi o bucată în afara ei? Imposibil. Cum se poate asta?>>, <<Cum se cheamă asta…Bucovina>>. Schulenburg s-a foit în fotoliu, a oftat şi apoi a zis: <<Voi raporta guvernului meu >>. A raportat şi Hitler a acceptat” (Felix Chuev şi Albert Resis, Molotov remembers. Inside Kremlin Politics, Ed. Ivan R. Dee, Chicago, 1993, pag. 11 in Historia, august 2011, An XI, nr. 116, pag. 66).
Pasajul preluat din revista Historia se referă la amintirile lui Molotov care descrie cum a negociat cu Germania lui Hitler ocuparea teritoriilor României. Trebuie să subliniem că nu s-a vorbit exclusiv despre Bucovina de Nord sau Ţinutul Herţa, ci de „Bucovina”. Mulţi istorici au încercat să justifice pierderea Herţei datorită „creionului prea gros” tras pe hartă, însă mai puţini amintesc despre fapta eroică a maiorului Valeriu Carp, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, care şi-a asumat răspunderea de a opri forţele sovietice care înaintau spre sud de Cernăuţi. Datorită unui simplu ordin: „De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeţi la unităţi, organizaţi-vă poziţii de apărare şi, dacă ruşii mai înaintează un pas, DIN ORDINUL MEU ŞI PE A MEA RĂSPUNDERE, deschide-ţi focul!” dat unităţii sale, astăzi românii pot să se închine la Cetatea de Scaun a Sucevei în România, în spatele aliniamentului „Valeriu Carp”. Numele lui a fost din păcate şters în analele istoriei, aşa cum s-a întâmplat şi cu alţi eroi români, mai mult decât atât…astăzi Valeriu Carp este considerat criminal de război!
Autorul cărţii aminteşte faptul că ideea de a-i cere lui Hitler, o dată cu Basarabia, şi provincia Bucovina, îi aparţine lui Molotov personal. Nu în zadar Biroul Politic l-a felicitat pentru „succesul” diplomatic în obţinerea Bucovinei şi a Ţinutului Herţa.
Interesată de zona petrolieră de la Ploieşti, Germania nazistă a oferit României garanţii de apărare a integrităţii sale teritoriale. Fapt care l-a nemulţumit pe Stalin, care considera că graniţa naturală a Rusiei era pe linia Carpaţilor Răsăriteni şi nu pe râul Prut. Aici vorbim despre vechea obsesie a bolşevicilor încă din 1917, când Cristian Racovski, organizatorul RUMCEROD-ului (Comitetul Central Executiv al Sovietelor Frontului Românesc, al Flotei Mării Negre şi al districtului militar Odessa), dorea să extindă revoluţia socialistă în zona balcanică luând parte la organizarea unei încercări de puci comunist la Iaşi contra regelui Ferdinand I al României şi a unor acţiuni militare ale unor unităţi revoluţionare bolşevice (formate, între altele, din foşti prizonieri şi dezertori din rândurile armatei române) pentru cucerirea Moldovei.
„Deci acum vreţi toată Moldova!”, ar fi reproşat Hitler. Sfârşitul „lunii de miere” între Germania şi Uniunea Sovietică a fost remarcată de istoricii occidentali imediat după plecarea lui Molotov din Berlin, deoarece Führer-ul ordonase generalilor săi întocmirea planului Barbarossa.
Jucându-se de-a Războiul Rece, astăzi Rusia încearcă să justifice acţiunile imperialiste şi criminale ale Uniunii Sovietice aducând acuzaţii grave la adresa ţărilor democratice şi făcându-le responsabile de „izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial prin atitudinea indulgentă faţă de nazişti”, publică Agenţia Informaţională REGNUM . Se pare că Federaţia Rusă uită că în anii 1930 Uniunea Sovietică a cumpărat cantităţi însemnate de material de război din Germania, îndeosebi motoare de avion. În plus, a beneficiat de formarea pe loc, de către instructori germani, a cadrelor sale, mai ales în domeniul noilor tehnologii. Generalii sovietici sunt antrenaţi în cadrul statelor majore germane, precum ar fi Egorov, Iakir, Uborevici. Totodată, naziştii experimentează prototipuri de avioane de luptă şi de tancuri; instalează în Rusia tabere clandestine, unde sute de ofiţeri se familiarizează cu lagărele de concentrare sovietice (GULAG). Cooperarea se extinde şi la nivelul de GESTAPO – NKVD, unde are loc un schimb de „experienţă” privind tehnicile de tortură şi realizarea sistemului concentraţionar eficient. Astfel, pe seama U.R.S.S. sunt puse bazele viitorului Holocaust, unde criminalii practică aceleaşi metode indiferent de culoare, roşie sau brună. Se pare că Federaţia Rusă a uitat că însuşi von Ribbentrop a adresat un comunicat lui Molotov în care se sublinia faptul că „[…] În lumina experienţei trecutului, guvernelor Reich-ului şi al U.R.S.S. trebuie să le fie limpede ca lumina zilei că democraţiile capitaliste occidentale sunt duşmanul implacabil atât al Germaniei naţional-socialiste, cât şi al Uniunii Sovieitce” (Stéphane Courtois, Pata oarbă a memoriei europene. 23 august 1939: alianţa sovieto-nazistă, Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 2009, pag. 30).
„Ruşii sunt la fel de imperialişti ca Germania lui Hitler. Dar ei nu spun asta. Ruşii sunt mai perfizi. Când te ocupă şi te declari de acord, spun că eşti progresist, iar când le rupi fălcile, că eşti fascist şi reacţionar”, spunea la un moment dat Petre Ţuţea. Parafrazându-l, aşa-numita „paradă antifascistă” a continuat în anii premergători pactului de neagresiune, ziarele sovietice condamnau pe rând Polonia, Finlanda, România etc. că sunt „fasciste” şi că popoarele din aceste ţări trebuiesc „eliberate din sclavagism”. Politica lui Stalin de a anula distincţia dintre democraţie şi fascism este continuată şi astăzi de Kremlin. Cinismul rusesc nu are limite: ruşii îi acuză pe alţii că sunt „vinovaţi” de război, în timp ce Uniunea Sovietică l-a eliberat pe Hitler de orice teamă cu privire la un al doilea front la est şi l-a făcut să declanşeze atacul asupra Poloniei. În iunie 1941, Germania a fost cea care a pornit atacul îpotriva Rusiei, nu invers. Se ştie cât de nepregătiţi şi ce cuprinşi de panică au fost conducătorii sovietici în faţa acestei ofensive. În plus, argumentul potrivit căruia comunismul ar fi democratic fiindcă a contribuit la „lupta antifascistă” nu mei e demn de reţinut decât acela potrivit căruia nazismul a fost democratic fiindcă a participat la lupta împotriva stalinismului. O tiranie poate lupta împotriva alteia: Saddam Hussein s-a războit cu imamul Khomeini, fără ca vreunul să devină din această cauză democrat.
La trei zile după începerea operaţiunilor militare de către România în zona Prutului, Grigore Gafencu, ministrul român la Moscova, părăseşte capitala Uniunii Sovietice nu înainte de a avea o ultimă întrevedere cu Molotov. Cuvintele diplomatului sovietic l-au nedumerit şi au rămas şi astăzi fără nicio explicaţie: „Dacă aţi fi vrut am fi putut găsi din vreme o înţelegere cu privire la Basarabia, care ne-ar fi scutit de multe neplăceri”. Aceste cuvinte l-au urmărit pe Grigore Gafencu tot timpul pe malul lacului Leman în exilul elveţian. Aceste cuvinte ar trebui să ne urmărească şi astăzi…ce şi-a dorit Uniunea Sovietică atunci, a câştigat după 1944, şi anume accesul la Marea Neagră şi Gurile Dunării.
Foto: Radio Vocea Basarabiei
Ep. 2 – Romania in al Doilea Razboi Mondial – Romania ciopartita 1/3
