„Așa cum premierul maghiar atunci când vorbește de România, vorbește mai degrabă de Transilvania, recent premierul Chicu a vorbit de România în comparație nu cu România în sine, ci cu județele din Moldova din România”. De această părere este Dan Dungaciu, analist politic de la București, care a menționat că autoritățile de la Chișinău ar fi fost antrenate în jocurile politice ale Budapestei.
„Este un lucru nou în registrul comparațiilor dintre Chișinău și Bucureşti, este limitarea modului în care Victor Orban de la Budapesta îşi face declaraţiile politice faţă de România. Totdeauna parteneriatul Chişinău-Budapesta a funcţionat ca un parteneriat substitut pentru parteneriatul Bucureşti-Chişinău. De fiecare dată când a existat o criză, Ungaria a fost prezentă. Ungaria mereu a încercat să facă un joc la Chişinău cu sprijinul Federaţiei Ruse, iar Chişinăul mereu şi-a deschis braţele ca să întâmpine această disponibilitate. Ajutoarele cu care s-a grăbit Ungaria să vină la Chişinău face parte din acest joc. Ungaria, înainte ca România să se fi integrat în UE, a fost foarte atentă pe dosarul R. Moldova”, a mai precizat sursa.
Totodată, Dan Dungaciu a menționat că pentru Ion Chicu, cariera politică europeană s-a sfârșit. „Această postare nu se va uita. Ion Chicu este şi la Bruxelless şi în altă parte o persoană care nu are ce să caute. A făcut-o conștient, împotriva României, că nu îmi e clar pe cine urăşte mai mult România sau UE. Cariera politică europeană pentru Ion Chicu s-a sfârşit. Toată lumea va avea nevoie de sprijin când criza va veni, Problema R. Moldova e că are nevoie de bani la buget pentru supraviețuire. R. Moldova îi rămâne să facă un împrumut din zona europeană, dar aceasta va condiționa mult mai dur decât a făcut-o. Urmează problema politică, cu ce Guvern întâmpini această criză. Discuția se mută în Parlamentul de la Chișinău, acesta este locul care va pregăti R. Moldova să facă față crizei”, a subliniat analistul politic pentru TVR Moldova.
În același timp, sursa a mai adăugat că am asistat la o geopolitizare a pandemiei la Chișinău și că era firesc ca R. Moldova să plătească prețul neîntegrării sale de trei decenii.
„Atunci când ești în afara unui sistem de alianțe sau relații automat ești mai izolat şi mai slab. Faptul că nu ai garanţii de securitate şi eşti relativ izolat şi nimeni nu are nicio obligaţie formală să te protejeze, sigur că te face mai vulnerabil. Asta era preţul pe care R. Moldova l-a plătit că nu era în NATO, că nu are nici măcar o garanţie de securitate. Când se întâmplă o astfel de criză asemeni pandemiei, evident, că statele care sunt în tipul acesta de izolare, vor fi cele ce vor plăti mai mult. Era firesc ca R. Moldova să plătească preţul neintegrării ei de 30 de ani, era nefiresc să ne aşteptăm că lucrurile vor merge mai bine decât media europeană, la cum arăta R. Moldova şi instituţional, este un preţ de plătit şi pentru asta. Pe dimensiunea administrativă, vorbim de două lucruri: capacitatea de management a acestei crize, dar şi geopolitizarea acestei pandemii. Geopolitizarea pandemiei nu are sorţi de izbândă în faţa cetăţeanului care se va confrunta cu anumite realităţi, chiar dacă ajutorul din România a fost pus la colţ, înlocuit cu ajutorul venit din China sau Rusia. S-a încercat o întreagă contra-propagandă, lucrurile până la urmă se văd, oamenii văd că în R. Moldova sunt dificultăți”, a conchis Dan Dungaciu.