Violoncelistul Radu Croitoru, născut la Chișinău, se poate mândri la cei 29 de ani ai săi cu o carieră de succes în România. Astăzi este angajat al Filarmonicii din Brașov, însă până a ajunge în orașul renumit pentru colosala sa anvergură multiculturală a locuit la București.
„Pot spune cu mândrie că am colaborat cu toate orchestrele din România, inclusiv cu cele private”, spune instrumentistul care de 22 de ani cântă la violoncel.
Filarmonica din Brașov, Orchestra Simfonică din București și Camerata Regală
Timp de 10 ani, Radu Croitoru a făcut parte din Orchestra Română de Tineret creată de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, iar din anul II de studii la Universitatea Națională de Muzică din București i s-a oferit posibilitatea să colaboreze cu Filarmonica „George Enescu”, colaborare care a durat până anul trecut.
Chiar dacă este angajat al Filarmonicii din Brașov, tânărul violoncelist continuă să colaboreze cu Orchestra Simfonică din București și cu Camerata Regală care este sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României.
Radu Croitoru are 29 de ani, s-a născut la Chișinău, în familia violonistei Lola Croitoru, concertmaistru al Orchestrei Naționale de Cameră care își desfășoară activitatea în cadrul Sălii cu Orgă din Chișinău. A învățat la Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu”, în clasa dnei Bella Savici, cea care este considerată mama violonceliștilor din R. Moldova. Primele spectacole a început să le aibă pe când era în clasa a IX-a, tot atunci a decis să dedice mai mult timp muzicii de cameră.
„Ușor, ușor m-am îndreptat spre România, unde am avut marele noroc să dau peste profesorul meu, Marin Cazacu. Dlui organizează anual, în fiecare vară, cursuri de măiestrie de violoncel la Sinaia. Și din clasa a IX-a, în fiecare an, până în clasa a XII-a, am mers la aceste cursuri. Așa mi-am făcut prieteni cu care ulterior am devenit și colegi de universitate”, își începe povestea Radu Croitoru.
Violoncelul său este unic
Radu se mândrește și cu faptul că are propriul său instrument, unul profesionist, realizat la comandă de către Silvian Rusu, cel mai bun lutier din România. Din start, violoncelul i-a aparținut profesorului său, Marin Cazacu, care i l-a împrumutat pentru un spectacol la Chișinău.
„Mi-a zis că dacă îl sparg, îl cumpăr, ceea ce s-a și întâmplat. În prima zi l-am lovit, iar după ce l-am reparat l-am cumpărat. Este un violoncel unic”, precizează el.
Faptul că l-a cunoscut pe violoncelistul Marin Cazacu încă din liceu i-a insuflat dorința de a-și continua studiile în România. În urma unei burse primite din partea statului român, chișinăueanul a avut oportunitatea să învețe la Universitatea Națională de Muzică din București.
De ce a ales violoncelul
Când a trebuit să meargă în clasa a I-a, părinții l-au dat la o școală obișnuită. Mama sa era plecată în turneu, în Spania, iar când a revenit, mare i-a fost uimirea când și-a văzut fiul cum culege la pian, fără nicio greșeală, notele celebrei melodii „My heart will go on”, interpretată de Celine Dion.
„Părinții au zis că acesta este un semn și că eu trebuie să fac muzică. M-au luat de la școala unde am început să învăț și m-au dat la „Ciprian Porumbescu”. Din start, mama și tata au vrut ca eu să studiez pianul, însă până la urmă au decis că un instrument cu corzi este mult mai solicitat și că voi avea mai multe oferte de muncă. Într-o orchestră, de obicei, sunt de la șase și până la 12 violoniști, însă pianist este doar unul singur. Am ales violoncelul, deoarece în acea perioadă în R. Moldova erau puțini violonceliști. În schimb, pianul l-am studiat auxiliar, până și Bacalaureatul l-am susținut la acest instrument, doar că nu l-am profesat la modul profesionist niciodată”, povestește tânărul instrumentist care de 22 de ani cântă la violoncel.
În cele peste două decenii de când face muzică, Radu a regretat că a ales violoncelul doar în momentele când a trebuit să călătorească. De asemenea, i-a trebuit ceva timp ca să se obișnuiască cu atenția oamenilor de pe stradă, mai ales a celor din R. Moldova.
„Deseori, atunci când mă deplasam cu taxiul eram nevoit să pun instrumentul în portbagaj, iar eu pe toată durata călătoriei aveam inima cât un purice. De multe ori când trebuia să trec vama din R. Moldova aveam probleme. Voiau să le arăt documentele violoncelului, lucru care doar la noi se întâmplă, iar din vina mea rețineam tot autocarul. Când zbor cu avionul mereu trebuie să cumpăr două bilete, iar din cauza instrumentului nu pot sta pe locul de la geam. Este obligatoriu ca el să stea pe scaunul de lângă fereastă”, povestește pe o notă de umor muzicianul.
Despre colaborările din București
S-a remarcat încă din primul an de studii, atunci când a ajuns să cânte în Orchestra Simfonică din cadrul Universității Naționale de Muzică, dar și să colaboreze cu unele orchestre private din București.
„Ulterior, Marin Cazacu mi-a oferit șansa să cânt în Orchestra Română de Tineret, cea mai bună orchestră din România, membru căreia am fost aproape 10 ani. Cu ea am avut ocazia să călătoresc foarte mult. În anul II de studii, în urma unui concurs, am obținut un post de colaborator cu Filarmonica „George Enescu”. Colaborarea noastră a durat până anul trecut, deoarece m-am mutat la Brașov, unde sunt angajat al Filarmonicii de aici. La momentul de față continui să colaborez cu Orchestra Simfonică și cu Camerata Regală. Pot spune cu mândrie că am colaborat cu toate orchestrele din România, inclusiv cu cele private, iar datorită lor, împreună cu colegii mei, am concertat în peste 100 de orașe ale lumii”, mai povestește violoncelistul.
Continuarea reportajului o găsești AICI.
